Modificările la Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție necesită a fi reconsiderate

8

Proiectul Legii pentru modificarea Legii nr.1104-XV din 6 iunie 2002 cu privire la Centrul Național Anticorupție (CNA) conține prevederi deficitare, în bună parte viciate de factori de coruptibilitate și vulnerabilitate, susțin experții CAPC, care au elaborat un raport de expertiză și l-au transmis Parlamentului Republicii Moldova. Potrivit notei informative la proiect, scopul urmărit de autorii inițiativei legislative este de a consolida statutul CNA, garanțiile sociale ale angajaților și de a fortifica instrumentele utile exercitării atribuțiilor funcționale din domeniul prevenirii și combaterii corupției.

În opinia experților CAPC aplicarea noilor prevederi poate fi arbitrară și chiar abuzivă, atât în raport cu interesul public, cât și în sensul raporturilor interne din cadrul CNA. Prin urmare, CAPC recomandă revizuirea normelor problematice, astfel încât să fie excluși factorii de coruptibilitate și de vulnerabilitate identificați.

Experții mai evidențiază faptul că proiectul de lege nu este conform reglementărilor Constituției, în special în partea care propune oferirea dreptului CNA la inițiativă legislativă. S-a mai notat că proiectul contravine legislației cu privire la protecția datelor cu caracter personal, cât și Codului de procedură penală, care dispune că, prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul procesului penal se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal.

Totodată, proiectul necesită o evaluare financiar-economică consistentă, întrucât implementarea unor norme ale acestuia necesită alocarea unor resurse financiare considerabile. Având în vedere că proiectul se presupune că va fi adoptat la o etapă când bugetul anual a fost deja aprobat, în cadrul acestuia nefiind prevăzute resurse pentru implementarea reglementărilor propuse de proiect, este absolut necesar să se prevadă cuantumul mijloacelor necesare pentru implementarea noilor reglementări, cât și sursa din care aceste mijloace urmează să fie acoperite.

Adițional, CAPC recomandă respectarea cerințelor de transparență decizională, în special, la adoptarea proiectului în a doua lectură (publicarea sintezei obiecțiilor și propunerilor recepționate la proiect).

Raportul integral al CAPC îl găsiți aici https://shorturl.at/eixGO

Opinia CAPC a fost elaborată în cadrul Proiectului „Responsabilizarea sectorului justiției din Moldova”, implementat cu suportul Freedom House Moldova.   Opiniile exprimate reflectă poziția autorilor și nu reprezintă în mod neapărat punctul de vedere al finanțatorului.