Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” (CAPC) anunță concurs de selectare a unui/unei expert/ă sau experți, pentru a contribui la îmbunătățirea transparenței, integrității și responsabilității în cadrul proceselor de achiziții publice locale și sectoriale (educație, sănătate, siguranța alimentară).
Locație: Chișinău/Moldova
Proiect: „Sensibilizarea publicului și dezvoltarea soluțiilor digitale în vederea consolidării statului de drept și a luptei anticorupție”, implementat de CAPC, cu sprijinul financiar al Agenției de Cooperare Internaționale a Germaniei (GIZ).
Tip de contract: Contract de prestări servicii
Data de începere: Februarie 2023
Durata: Februarie 2023 – Noiembrie 2023
Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” (în continuare – CAPC) este o organizație neguvernamentală fondată în 2000. Misiunea CAPC este de a contribui la diminuarea nivelului corupției și consecințelor ei prin activități de analiză, expertiză, monitorizare, asistență și suport pentru actorii din sectorul public, privat, precum și pentru persoanele nedreptățite prin acte de corupție. CAPC a implementat peste 40 de proiecte orientate spre prevenirea corupției prin acțiuni de cercetare, analiză, evaluare și monitorizare a politicilor și instituțiilor publice, sprijinirea actorilor din domeniu, dezvoltarea unor instrumente novatoare, litigare strategică și derularea campaniilor de sensibilizare și informare privind fenomenul corupției.
- Obiectiv
Selectarea expertului/experților anticorupție care să contribuie la îmbunătățirea transparenței, integrității și responsabilității în cadrul proceselor de achiziții publice locale și sectoriale (educație, sănătate, siguranța alimentară).
Durata de realizare a sarcinii: Februarie – Noiembrie 2023
Anual, prin sistemul achizițiilor publice din Republica Moldova circulă un volum semnificativ de resurse bugetare publice. Cele mai recente date statistice arată că volumul achizițiilor publice în anul 2022 a crescut cu 62% față de aceeași perioadă a anului precedent. În această perioadă autoritățile publice din Republica Moldova au atribuit contracte de achiziții publice în valoare de 13,68 miliarde lei, mai mult cu 5,24 miliarde lei față de anul 2021.
Transparența limitată, cadrul legal inconsecvent, lipsa de control și lipsa specialiștilor calificați în domeniu sunt problemele majore ale sistemului de achiziție publică. În același timp, achizițiile publice continuă să fie unul dintre sectoarele cele mai vulnerabile la riscuri de fraudă și corupție, fapt demonstrat de auditul și monitorizările instituțiilor responsabile, dar și de investigațiile presei și societății civile. Riscuri ridicate de corupție se atestă în domenii precum educația, sănătatea și siguranța alimentară. Totodată, cei responsabili de multiple fraude și ilegalități în achiziții nu sunt investigați și atrași la răspundere conform legii.
Deși reprezintă o necesitate, nu sunt înregistrate progrese în direcția dezvoltării sistemului de achiziții electronice MTender, ale cărui funcționalități tehnice nu asigură un proces de achiziție integral electronic – de la planificare pînă la executarea contractelor.
Achizițiile de valoare mică, cu o valoare estimată la circa 9 miliarde lei din volumul total al achizițiilor publice, continuă să fie lipsite de transparență, iar discreția înaltă oferită autorităților contractante generează riscuri de corupție.
În contextul în care autoritățile publice nu respectă principiile de transparență, integritate și eficiență în procesul de achiziție, sau chiar sunt parte a unor scheme de corupție, organizațiile societății civile au un rol esențial în monitorizarea achizițiilor publice pentru a cere mai multă responsabilitate din partea guvernării.
- Activități și livrabile
LOT I
Nr. |
Acțiune |
Etape și livrabile |
Termen limită de livrare |
1. |
Efectuarea unei evaluări tematice a eficienței și vulnerabilităților procesului de achiziții publice, subliniind riscurile de corupție în 3 sectoare cele mai vulnerabile la corupție și recomandări pentru autoritățile publice și factorii de decizie (sănătate, educație, siguranță alimentară). |
Elaborarea studiului |
5 aprilie |
2. |
Prezentarea studiului și recomandărilor pentru autoritățile publice și factorii de decizie (sănătate, educație, siguranță alimentară). |
Prezentarea studiului și recomandărilor în 4 ședințe cu autoritățile publice și factorii de decizie |
25 aprilie |
3. |
Elaborarea metodologiei și șablonului de monitorizare a procesului de achiziții publice la nivel local și sectorial (sănătate, educație, siguranță alimentară). |
Elaborarea metodologiei și șablonului de monitorizare a achizițiilor publice |
30 mai |
LOT II
Nr. |
Acțiune |
Etape și livrabile |
Termen limită de livrare |
1. |
Instruirea reprezentanților OSC-urilor locale privind monitorizarea procesului de achiziții publice la nivel local și sectorial. |
Desfășurarea sesiunilor de instruire |
30 iunie |
2. |
Ghidarea și abilitarea OSC-urilor (inclusiv de tineri/femei) la nivel local în cele patru regiuni (Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia) în procesul de monitorizare pilotată a achizițiilor publice în sectoarele educației, sănătății, siguranței alimentare. |
Ghidarea și abilitarea OSC-urilor în monitorizarea achizițiilor |
30 octombrie |
3. |
Ghidarea OSC-urilor la nivel local în procesul de elaborare a rapoartelor de monitorizare a achizițiilor publice în sectoarele educației, sănătății, siguranței alimentare. |
Ghidarea OSC-urilor în elaborarea rapoartelor |
30 octombrie |
4. |
Participarea ca experți la prezentarea constatărilor din rapoartele de monitorizare a achizițiilor publice în cadrul Tururilor de presă din cele 4 regiuni (Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia). |
Participarea la prezentarea constatărilor din rapoartele de monitorizare în cele 4 regiuni |
30 noiembrie |
LOT III
Nr. |
Acțiune |
Etape și livrabile |
Termen limită de livrare |
1. |
Coordonarea activităţilor Proiectului potrivit Planului calendaristic de activităţi. |
Activități coordonate |
permanent |
2. |
Comunicarea permanentă cu donatorul și organizațiile partenere din cadrul Proiectului. |
Comunicare pe exterior desfășurată |
permanent |
3. |
Menţinerea comunicării între personal și experții din cadrul Proiectului. |
Comunicare pe interior desfășurată |
permanent |
4. |
Organizarea, participarea și desfășurarea întrunirilor și evenimentelor cu instituțiile publice, agenții economici, ONG-uri, mass-media etc. |
Evenimente organizate și desfășurate |
permanent |
5. |
Verificarea și participarea la elaborarea studiilor și rapoartelor prevăzute în cadrul Proiectului. |
Documente verificate și elaborate |
permanent |
6. |
Managementul financiar al Proiectului în colaborare cu Președintele CAPC, contabilul șef al CAPC și specialistul în comunicare, specialistul IT etc. |
Cheltuieli financiare coordonate |
permanent |
7. |
Raportarea narativă (analitică) privind procesul de implementare a Proiectului. |
Rapoarte narative întocmite |
permanent |
- Cerințe față de aplicanți
- Studii: superioare (licența sau masteratul în drept va constitui un avantaj);
- Experiență de lucru de minim 5 ani în autorități publice, organizații non-guvernamentale sau internaționale;
- Cunoștințe în domeniul prevenirii și combaterea corupției;
- Cunoașterea procesului și particularităților sectorului de achiziții publice;
- Cunoștințe în procesul achizițiilor publice din domeniile educației, sănătății și siguranța alimentară (va constitui un avantaj);
- Experiența anterioară de elaborare a studiilor, cercetărilor, metodologiilor, rapoartelor de monitorizare (evaluare);
- Cunoaşterea limbilor română și engleză (va constitui un avantaj);
- Capacităţi de organizare a timpului, lucru în echipă, de comunicare eficientă verbală şi în scris, de colectare, analiză, sinteză și formulare a concluziilor, de lucru într-un mediu multicultural, multietnic cu persoane din diferite medii naționale, culturale și pături sociale.
- Dosarul de aplicare va include:
- CV-urile experților/expertelor;
- Scrisoarea de intenție pentru această activitate.
- Aspecte organizaționale
Expertul selectat va lucra în echipă cu alți experți în prealabil selectați, în bază de contract de prestare servicii, cu o implicare în funcție de planul de lucru agreat pentru realizarea livrabelelor, în perioada februarie – noiembrie 2023 în afara oficiului CAPC.
CAPC își rezervă dreptul de a propune experților aplicanți formarea unei echipe pentru a asigura întrunirea criteriilor de evaluare din punct de vedere a eficienței tehnice și financiare.
- Procedura de aplicare:
Termenul-limită de prezentare a dosarului de aplicare este 21 februarie 2023, ora 17.00.
Dosarele de aplicare vor fi prezentate în format electronic la adresele capc.office.contact@gmail.com cu mențiunea „Expert anticorupție” și indicarea lotului/loturile pentru care se aplică. Vă rugăm să vă asigurați că ați primit mesaj privind confirmarea recepționării dosarului.
Informații suplimentare vedeți în ToR.
Numai candidații selectați vor fi contactați. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Informații suplimentare le puteți solicita prin email: capc.office.contact@gmail.com.
NB: Procesul de selectare se va desfășura în conformitate cu politica de resurse umane fără a discrimina candidații pe criterii de naţionalitate, rasă, etnie, religie sau credinţă, sex, vîrstă, dezabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.