DEZBATERI PUBLICE „Potențiale acțiuni de prevenire a corupției în sistemul judiciar”

6

DEZBATERI
PUBLICE

„Potențiale
acțiuni de prevenire a corupției în sistemul judiciar”

La 25 noiembrie 2011 afost adoptată Strategia de reformare a sectorului justiției pentru anii
2011-2016. Obiectivul general al Strategiei este edificarea unui sector al
justiției accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist și
responsabil față de societate, care să corespundă standardelor europene, să
asigure supremația legii și respectarea drepturilor omului și să contribuie la
asigurarea încrederii societății în actul de justiție.

Una din problemele-cheie în
sectorul justiției este corupția. Diminuarea acestui fenomen este imposibilă
fără antrenarea cetățenilor în procesul de reformare a justiției, corupția în
sectorul judiciar fiind determinată, în egală măsură, atît de comportamentul
judecătorilor și condițiile obiective ale activității acestora, cît și de
comportamentul justițiabililor. Pentru acest motiv este
importantă opinia fiecăruia în ce privește modalitățile de prevenire a
corupției din sistem.

 

Asociația obștească „Centrul de Analiză și
Prevenire a Corupției” (CAPC), în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și
Ministerul Justiției, în cadrul proiectului „Participă și tu la reforma
justiției!”, finanțat de Ambasada SUA în Republica Moldova, lansează dezbateri
publice cu genericul „Potențiale acțiuni de prevenire a corupției în
sistemul judiciar”.

 

Vom aprecia
contribuția Dumneavoastră la elaborarea propunerilor în vederea diminuării
riscurilor de corupție în sectorul justiției.

 

Propunerile,
sugestiile și opiniile pot fi expediate în scris la sediul
CAPC (str. Sfatul Țării 27, of. 06, Chișinău) sau prin poștă electronică (contact@capc.md).

 

Propunerile vor fi puse în
discuție, cu participarea autorilor celor mai relevante dintre acestea, în
cadrul unei conferințe/sesiuni de dezbateri publice.

 

Opinia ta contează!
Propune acțiuni!

Participă și TU la reforma Justiției!

 


Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției

Ambasada SUA