Comunicat de presă la proiectul Legii privind Serviciul Național de Informații al Republicii Moldova

4

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a efectuat
expertiza proiectului Legii privind Serviciul Național de Informații al
Republicii Moldova din perspectiva drepturilor omului.

Autor al proiectului de Lege este deputat în Parlamentul
Republicii Moldova.

Potrivit notei informative, proiectul a fost elaborat în
vederea implementării Strategiei de reformare a Serviciului de Informații și
Securitate al Republicii Moldova și Planului de acțiuni pentru implementarea
Strategiei pentru anii 20142018 și are drept scop reformarea Serviciului de
Informații și Securitate și asigurarea independenței acestuia.

Nota informativă a proiectului de act legislativ supus
expertizei conține o argumentare suficientă a promovării proiectului. Autorul a
indicat condițiile ce au determinat elaborarea proiectului, finalitățile
urmărite, principalele prevederi ale proiectului și impactul acestuia. Deși
autorul a făcut unele referințe la unele posibile cheltuieli, prezentînd și
unele cifre în acest sens, totuși acestea nu pot fi calificate ca fundamentare
economico-financiară.

Prin implementarea proiectului de Lege supus expertizei, în cazul adoptării
acestuia, respectarea principiilor transparenței, participării și
responsabilizării  va fi asigurată
insuficient.

Proiectul de lege este compatibil cu normele constituționale, standardele
internaționale, jurisprudența Curții Constituționale și CtEDO. Totuși,
proiectul este conform parțial legislației corelative, unele prevederi din
proiect fiind  expuse deficitar sau chair
fiind în contradicție cu prevederile din alte legi.

Astfel, se exemplu, proiectul stabilește competența pentru SNI de a realiza
activități de prevenire, identificare și constatare a unor infracțiuni, cum ar
fi organizarea migrației ilegale ce defăimează imaginea statului în plan
extern, însă nu oferă o definiție a "defăimării imaginii statului în plan
extern". În plus, defăimarea imaginii unui stat nu se raportează la
securitatea națională, iar o astfel de infracțiune nici nu există în Codul
penal al Republicii Moldova.

Totodată, urmare a analizei detaliate a textului proiectului, în raportul
de expertiză s-a indicat asupra necesității redactării textului proiectului în
concordanță cu regulile de tehnică legislativă.

Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-689.html 

 

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției

 

 Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Armonizarea
legislației cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului”,
susținut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia..