Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a efectuat
expertiza proiectului Legii privind evaluarea strategică de mediu din
perspectiva drepturilor omului.
Autor al proiectului de Lege este Ministerul Mediului.
Categoria actului legislativ promovat de autor este lege
organică, ceea ce nu corespunde art.72 din Constituție și art. 6-11, 27, 35 și
39 din Legea privind actele legislative, nr.780-XV din 27.12.2001. Nici o normă a proiectului actului normativ
expertizat nu reglementează domeniile pentru care trebuie să fie aprobate legi
organice. Raporturile juridice propuse a fi reglementate prin proiectul de Lege
privind evaluarea strategică de mediu urmează a fi reglementate prin legi
ordinare.
Potrivit Notei informative, proiectul de Lege privind
evaluarea strategică de mediu este elaborat în conformitate cu prevederile
Directivei Parlamentului și Consiliului European 2001/42/EC privind evaluarea
efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului și ale Protocolului
privind evaluarea strategică de mediu la Convenția privind evaluarea impactului
asupra mediului în context transfrontalier.
Nota informativă a proiectului de act legislativ supus
expertizei nu conține o argumentare suficientă a promovării proiectului,
făcînu-se referință doar o unele argumente generale în sprijinul ideilor ce
stau la baza acestuia, la Planul național de armonizare a legislației, Planul
de acțiuni a Guvernului etc.
În nota informativă, autorul a indicat că la
implementarea legii nu ar fi necesare cheltuieli bugetare suplimentare, deși
potrivit normelor proiectului, în sarcina inițiatorului și a autorității de
mediu și subdiviziunile acesteia sunt puse sarcini ce ar necesita cheltuieli
bugetare, cum ar fi organizarea consultațiilor publice, angajarea de experți și
specialiști, inclusiv internaționali pentru efectuarea evaluării, etc. În acest
context, o fundamentare economico-financiară era necesară, iar promovarea
proiectului de lege fără o analiză economico-financiară argumentată, indică
asupra faptului că, se încearcă evitarea barierelor suplimentare în procesul de
adoptare a legii, ceea ce nu aduce nici un beneficiu procesului de legiferare.
Prin implementarea proiectului, în cazul adoptării
acestuia, respectarea principiilor transparenței și participării va fi
asigurată, iar al responsabilizării va fi asigurată insuficient, deoarece proiectul
nu conține prevederi, care să ofere posibilitatea persoanelor interesate să
solicite de la autoritatea publică oferirea de argumente și explicații pentru
justificarea deciziilor și acțiunilor.
Proiectul este conform Constituției și legislației
corelative. Totuși în raportul de expertiză s-a menționat, că în sistemul
legislativ al Republicii Moldova există deja norme care au scopul de a evalua,
preveni și/sau reducere impactului activității economice asupra mediului
înconjurător. Este vorba de Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului
asupra mediului, act normativ ajustat la prevederile legislației comunitare
(Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind
evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului), care
stabilește obligativitatea efectuării expertizelor ecologice de stat, evaluarea
impactului asupra mediului, în rezultatul cărora se eliberează avize ecologice,
autorizații de mediu și alte acte permisive.
În concluziile raportului s-a arătat că ar fi oportună ajustarea prevederilor
Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului cu prevederile
Directivei Parlamentului și Consiliului European 2001/42/EC privind evaluarea
efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului și ale Protocolului
privind evaluarea strategică de mediu la Convenția privind evaluarea impactului
asupra mediului în context transfrontalier și nu promovarea unui act normativ
nou.
Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-732.html
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției
Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului
„Armonizarea legislației cu standardele internaționale în domeniul drepturilor
omului”, susținut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia