Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea serviciilor publice de gospodărie comunală; Legea privind administrația publică locală)

3

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a efectuat
expertiza proiectului Legii  pentru
modificarea și completarea unor acte legislative  (Legea serviciilor publice de gospodărie
comunală; Legea privind administrația publică locală)  din perspectiva drepturilor omului.


Autorul al proiectului este un grup de deputați în
Parlament.

Potrivit Notei de fundamentare, scopul proiectului de lege îl constituie
armonizarea legislației în vigoare pentru a asigura punerea în aplicare și
implementarea prevederilor Legii privind serviciul public de alimentare cu apă
și de canalizare. Cu toate acestea, modificările propuse pentru Legea
serviciilor publice de gospodărie comunală și Legea condominiului în fondul
locativ se referă nu doar la serviciul public de alimentare cu apă și
canalizare, dar și la alte servicii publice menționate în Legea serviciilor
publice de gospodărie comunală.

Nota informativă a proiectului de act legislativ supus expertizei nu conține o
argumentare suficientă a promovării proiectului. Deși în nota informativă se
face referire la scopul de bază al proiectului de lege – ajustarea cadrului
legislativ național pentru a asigura implementarea eficientă a prevederilor
Legii privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, aceasta nu
conține decît explicații exemplificative ale textului unor modificări propuse.
Nota informativă nu explică fiecare modificare în parte propusă cu aducerea
explicațiilor de ordin juridic și social de rigoare.

Poiectul nu este compatibil cu prevederile constituționale
ce țin de proprietate și compensarea pentru cazurile de expropriere.  Totodată, în caz de implementare proiectul de
Lege  nu va asigura respectarea
principiilor participării și responsabilizării, iar principiul transparenței va
fi asigurat insuficient.

Proiectul de lege necesită a fi ajustat la prevederile Legii privind actele
legislative în partea ce țin de modul de expunere a textului modificărilor
propuse, a Legii privind administrația publică locală în partea ce ține de
competențele de fondare a operatorilor ce prestează servicii publice de
gospodărie comunală. De asemenea, este necesară stabilirea clară a opțiunii
privind separarea sau nesepararea furnizorului de distribuitor sau păstrarea
unui operator pentru serviciile de apă și canalizare cu armonizarea adecvată a
tuturor termenilor din actele legislative respective.

Proiectul de lege este contrar prevederilor Protocolului I la Convenția
Europeană pentru Drepturile Omului în partea ce ține de exproprierea pentru
cauză de utilitate publică. Proiectul de lege este contrar jurisprudenței CtEDO
în materie de protecție a dreptului de proprietate și condițiile de expropriere
pe cauză de utilitate publică.

În concluziile raportului de expertiză s-a propus
revizuirea termenilor utilizați, a modul de formulare pentru a asigura
armonizarea cu actele legislative existente deja și excluderea normelor ce țin
de exproprierea cu titlu gratuit a instalațiilor și rețelelor de alimentare cu
apă și canalizare.


Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-607.html 

 

Această expertiză a fost realizată în cadrul
implementării proiectului „Armonizarea legislației cu standardele
internaționale în domeniul drepturilor omului”, susținut financiar de
Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.