Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea Legii privind achizițiile publice

5

Centrul de Analiză și Prevenire a
Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității proiectului de Lege
pentru modificarea Legii privind achizițiile publice.


Autor al inițiativei legislative este Ministerul
Finanțelor .

 

Potrivit notei informative, proiectul de lege are ca scop
armonizarea cadrului legislativ național în domeniul achizițiilor publice la aquis-ul
comunitar, conform angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Uniunea
Europeană.

 

Deși autorul, în nota informativă, subliniază
finalitățile urmărite la elaborarea proiectului, totuși, aceasta nu conține
toate elementele unei fundamentări necesare proiectului de act legislativ, așa
cum prevede art.20 din Legea privind actele legislative.  Întrucît sînt preluate reglementări din
legislația Uniunii Europene, care în mare parte sînt diferite de legislația
Republicii Moldova, nota informativă urma să descrie detaliat noile prevederi
din proiect. În mod special, se impunea o argumentare mai amplă a Agenției
pentru Soluționarea Contestațiilor, în calitate de autoritate autonomă, care va
soluționa contestațiile formulate în cadrul procedurilor de achiziție publică.

 

Nota informativă nu conține o fundamentare
economico-financiară, însă aceasta era necesară, deoarece proiectul presupune
cheltuieli financiare, în special pentru crearea, organizarea și funcționarea
Agenției pentru Soluționarea Contestațiilor.

 

Unele prevederi ale proiectului sînt concurente cu alte prevederi
ale legislației. Formulările conținute în proiect nu totdeauna sînt suficient
de clare și concise, iar exprimările nu întrunesc de multe ori rigorile
tehnicii legislative și ale limbajului juridic.

 

Proiectul de lege nu prevede și nici nu face referire la
controlul a posteriori al executării contractelor de achiziții publice. Lipsa
unui astfel de control poate duce la apariția elementelor de coruptibilitate în
procesul executării contractelor de achiziții publice.

 

Proiectul de lege nu reglementează plenar
responsabilizarea subiecților ce participă la achizițiile publice.

 

În concluziile raportului de expertiză s-a arătat că proiectul
de lege constituie un pas înainte,  întrucît cadrul legislativ național în
domeniul achizițiilor publice se armonizează la aquis-ul comunitar. Proiectul
poate fi supus procedurilor de dezbatere și adoptare în cadrul Parlamentului,
cu luarea în considerare de către autor a obiecțiilor și recomandărilor
formulate.

 

 Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-570.html 

 

Această expertiză a fost realizată în cadrul
implementării proiectului „Expertiza coruptibilității proiectelor actelor
normative și legislative”, susținut financiar de MATRA Rule of Law and Good
Governance Programme from Kingdom of the Netherlands.