Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea Legii nr.52 din 03.04.2014 cu privire la avocatul Poporului (Ombudsmanul)

7

Centrul de Analiză și Prevenire a
Corupției a efectuat expertiza proiectului Legii pentru modificarea Legii nr.52
din 03.04.2014 cu privire la avocatul Poporului (Ombudsmanul) din perspectiva
drepturilor omului.

Autor al proiectului de Lege este Ministerul Justiției.

 

Proiectul de Lege are drept scop ralierea Legii cu
privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), la Hotărîrea Curții
Constituționale nr.27 din 13 noiembrie 2014, ceea ce va permite admiterea spre
examinare de către Avocatul Poporului a cererii depuse de o persoană declarată
incapabilă prin hotărîre judecătorească. Totodat, modificările și completările
propuse în proiect ce țin de salarizare și garanțiile sociale sînt în concordonță
cu Hotărîrea Curții Constituționale nr.25 din 6 iunie 2014, prin care s-a
reținut că stabilirea politicii în domeniul salarizării ține de competența
legislativului și executivului, iar la adoptarea oricăror soluții în domeniul
salarizării urmează a se respecta principiile constituționale incidente, precum
cel al echității și solidarității.

Prin implementarea proiectului de Lege supus expertizei,
în cazul adoptării acestuia, respectarea principilor transparenței,
participării și responsabilizării va fi asigurată insuficient.


Proiectul de lege corespunde normelor constituționale care garantează oricărei
persoane dreptul la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, dreptul la
protecția muncii, dreptul la asistență și protecție socială.


Proiectul de lege se încadrează organic în cadrul juridic existent (Legea
nr.199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de
demnitate publică și Legea nr.355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul
de salarizare în sectorul bugetar).

Deși în nota informativă nu au fost identificate referințe la standarde
internaționale/comunitare privind domeniul reglementat de prezentul proiect de
care s-a ghidat autorul la elaborarea proiectului de lege, din analiza
prevederilor acestui proiect s-a ajuns la concluzia că normele propuse de autor
nu sînt contrare standardelor internaționale de referință.

Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-664.html

 

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției

 

 

Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Armonizarea
legislației cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului”,
susținut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia..