Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului de Lege cu privire la asigurarea egalității.
Autor nemijlocit al proiectului Legii este Ministerul
Justiției.
Potrivit expertizei, nota informativă conține:
1) o argumentare suficientă a necesității promovării proiectului, fiind
descrise reglementările pertinente internaționale și naționale, documentele de
politici naționale care vizează revizuirea legislației sub aspectul
antidiscriminării etc;
2) referințe la reglementările corespondente ale legislației comunitare;
3) o evaluare sumară a eventualelor cheltuieli necesare pentru implementarea
legii.
Prevederile proiectului nu sînt concurente cu alte prevederi ale legislației,
iar formulările conținute în proiect sînt suficient de clare și concise.
Cît privește evaluarea coruptibilității proiectului legii, CAPC a constatat
următoarele:
1) Din textul proiectului nu rezultă stabilirea și promovarea expresă a unor
interese/beneficii de grup sau individuale, necorelate/contrare interesului
public general.
2) Din textul proiectului și aplicarea ulterioară a acestuia nu rezultă expres
prejudicierea intereselor (drepturilor, libertăților) anumitor categorii de
persoane sau prejudicierea interesului public.
3) Proiectul Legii reglementează, în principiu, de o manieră satisfăcătoare
activitatea autorităților publice. Totuși, în opnia CAPC, imediat după
adoptarea Legii, urmează a fi elaborate modificări/completări ale Codului
contravențional, legislației care reglementează activitatea autorităților
publice locale etc. Totodată, în scopul reducerii cheltuielilor publice,
urmează a fi examinată oportunitatea investirii avocaților parlamentari cu
competențele atribuite Consilului pentru prevenirea și combaterea
discriminării.
În concluzie, în raportul CAPC s-a arătat că proiectul Legii cu privire la
asigurarea egalității poate fi adoptat cu luarea în considerare a obiecțiilor
expuse.
Raportul complet al expertizei poate fi vizualizat pe
adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-498.html
Această expertiză a fost realizată în
cadrul implementării proiectului "Expertiza coruptibilității proiectelor
actelor normative și legislative etapa V", care este susținut
financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză
pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională.