Raport de expertiză la proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (aspecte de procedură privind activitatea instanțelor)

Înregistrat cu nr. 250

din: 17/07/2024

1. Autor al actului normativ este Guvernul, autor nemijlocit - Ministerul Justiţiei

2. Categoria actului normativ propus este Lege organică, ceea ce corespunde art.72 din Constituţie şi Legii 100/2017 privind actele normative.

3. Scopul promovării proiectului

Conform Notei Informative, proiectul de lege a fost elaborat ”în scopul remedierii unor carențe depistate și semnalate în activitatea instanțelor de judecată în partea ce ține de solicitarea avizelor consultative, limitele judecării recursului, precum și alte aspecte ale legislației procedural penale.”.

Deși nu este expres enunțat, unul din scopurile proiectului este modificarea (simplificarea) prevederilor referitoare la audierea la distanță (prin videoconferință) a martorilor în cauzele penale.

4. Respectarea transparenței decizionale

Proiectul de lege a fost inițiat la 12.06.2024 și publicat pe pagina web a Ministerului Justiției (https://www.justice.gov.md/ro/content/proiectul-de-lege-pentru-modificarea-unor-acte-normative-aspecte-de-procedura-privind-0), fiind transmis spre examinare Guvernului la 18.07.2024.

În Parlament proiectul de lege a fost înregistrat la 17.07.2024, cu nr.250 (https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactenormative/tabid/61/LegislativId/7079/language/ro-RO/Default.aspx).

În prima lectură proiectul a fost examinat și aprobat a doua zi după înregistrare, la 18.07.2024 (https://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=nvIRsBAAGVM%3d&tabid=128&mid=506&language=ro-RO).

6. Suficienţa argumentării.

Argumentarea introducerii prevederilor despre avizul consultativ nu este suficentă, deoarece:
a) lipsesc argumente concrete privind necesitatea solicitării și elaborării avizelor consultative de către CSJ, în condițiile cînd acestea nu au forță obligatorie și nici nu sunt clar reglementate în proiect. În cuprinsul Notei Informative și în Sinteza propunerilor și obiecțiilor se face doar trimitere formală la aceea că asemenea prevederi au fost incluse anterior în Legea nr.64 din 30.03.2023 cu privire la Curtea Supremă de Justiție.
În același timp, prin Hotărîrea Curții Constituționale nr.21 din 22.07.2016 (pct.98-114) s-a statuat, inter alia, că : - ”Independenţa judiciară înseamnă nu numai independenţa puterii judecătoreşti în ansamblul său faţă de celelalte puteri ale statului, dar priveşte şi aspectul "intern". Fiecare judecător, indiferent care este poziţia sa în sistem, exercită aceeaşi autoritate de judecată. Prin urmare, în soluţionarea unei cauze, acesta trebuie să fie independent şi faţă de ceilalţi judecători, şi faţă de preşedintele instanţei sau faţă de celelalte instanţe (cum sunt, de pildă, instanţele de apel sau celelalte instanţe superioare)”; - ”esenţa independenţei judecătorului rezidă în autonomia acestuia la adoptarea deciziilor judecătoreşti”; - ”Organizarea ierarhică a justiţiei, în sensul unei subordonări a judecătorilor faţă de preşedinţii de instanţe sau faţă de instanţele superioare în procesul de soluţionare a cauzelor, ar fi o încălcare evidentă a acestui principiu (al independenței)”; - ”Este axiomatic faptul că în soluţionarea unei cauze un judecător nu acţionează la ordinele sau instrucţiunile nici unui terţ din interiorul sau din exteriorul sistemului judiciar.”; - ”un sistem în care Curţii Supreme de Justiţie îi este acordată posibilitatea de a adresa instanţelor de rang inferior "recomandări/explicaţii" în probleme de aplicare a legislaţiei nu este de natură să favorizeze apariţia unei puteri judecătoreşti cu adevărat independente. Mai mult, aceasta implică riscul ca judecătorii să se comporte ca funcţionarii publici, care primesc ordine de la superiorii lor. Adoptarea de către instanţa supremă sau alte instanţe superioare a unor ghiduri de practică obligatorii pentru jurisdicţiile inferioare, situaţie întâlnită în câteva ţări post-sovietice, ridică probleme în această privinţă.”; - ”asemenea "recomandări/explicaţii" în mod individual nu pot sta la baza unei hotărâri judecătoreşti, care urmează a fi întemeiată exclusiv pe prevederile legale. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor.”; - ”o hotărâre judecătorească nu poate fi casată doar din considerentul că aceasta este contrară practicii stabilite de Curtea Supremă de Justiţie. În acest sens, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, a statuat că nu există un drept la o jurisprudenţă constantă, astfel încât schimbarea jurisprudenţei impusă de o abordare dinamică şi progresivă este admisibilă şi nu încalcă principiul securităţii juridice (Unedic c. Franţei, 2008, § 74; Legrand c. Franţei, 2011), dacă sunt întrunite două condiţii: noua abordare să fie consecventă la nivelul acelei jurisdicţii şi instanţa care a decis schimbarea interpretării să motiveze detaliat considerentele pentru care a decis astfel (Atanasovski c. Macedoniei, 2010, § 38).” etc.

b) Solicitarea avizului consultativ ar putea duce la o durată nerezonabilă a procesului în fața unei instanțe, situație care trebuie prevăzută și evitată.

c) Curtea Supremă de Justiție (CSJ) va fi împovărată cu noi atribuții și obligații, în condițiile în care, ținând cont de numărul de dosare aflate la examinare și de numărul de judecători în funcție, eficacitatea acestei instanțe riscă să fie compromisă.

d) Nu sunt clare consecințele nerespectării (neluării în considerație) avizelor consultative de către instanțele inferioare.

e) Nu este suficient motivată necesitatea avizelor CSJ pe un caz anume, în condițiile când CSJ este instanța supremă și va avea posibilitatea să se pronunțe asupra cazului ulterior, când acesta va ajunge la examinare , conform competenței.

7. Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale.

Conform autorilor - ”Proiectul nu are ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene”.

În cadrul analizei proiectului, se constată necorespunderi ale unor prevederi din acesta cu prevederi exprese, principii și norme ale dreptului internațional, inclusiv ale legislației comunitare, inclusiv din cele incluse în acte fundamentale ale dreptului internațional, cum ar fi:

- Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală (al doilea Protocol adiţional la Convenție);
- Convenția (UE) cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene;
- Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate;
- Convenția ONU împotriva corupției;
- jurisprundența CtEDO, etc.

8. Fundamentarea economico-financiară.

Conform Notei Informative - ”adoptarea proiectului nu impune cheltuieli financiare suplimentare din contul bugetului public național.”.

În același timp, procedura audierii martorilor prin intermediul videoconferinței poate necesita anumite cheltuieli, în special atunci când acesta s-ar afla peste hotarele țării (cheltuieli pentru deplasare la locul audierii, compensarea orelor de muncă ratate, costul tehnicii audiovizuale, asistența apărătorului etc.).

13. Vulnerabilitatea proiectului din perspectiva drepturilor omului

Necorespunderea anumitor prevederi ale proiectului cu actele internaționale relevante în domeniu poate conduce la nerespectarea/încălcarea drepturilor omului (în special a drepturilor procesuale și la apărare).

Aspecte detaliate privind conținutul actelor internaționale care urmează a fi luate în considerație la adoptarea și aplicarea prevederilor din proiect sunt înserate la capitolul ”Alte comentarii” din cuprinsul prezentului raport de expertiză.

14. Compatibilitatea proiectului cu prevederile cadrului normativ național

Conform art.8 al Constituției, Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

Prevederile din proiect referitoare la audierea martorilor prin videoconferință nu sunt întocmai conforme cu prevederile actelor internaționale relevante în materie ( a se vedea în acest sens compartimentul ”Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale”, precum și obiecțiile din analiza detaliată a prevederilor proiectului).

15. Analiza detaliată a prevederilor

Alte comentarii privind la proiect

La art.I pct.4 al proiectului de lege se propune completarea art.109 al Codului de procedură penală cu alineatele 3/2 și 3/3), cu următorul cuprins: „(3/2) În cazul în care asigurarea prezenței martorului la audiere este dificilă din cauza aflării peste hotarele Republicii Moldova, din cauza executării pedepsei în penitenciarele din Republica Moldova, din cauza internării într-o instituție medicală sau a dizabilităților locomotorii, procurorul prin ordonanță motivată sau instanța de judecată prin încheiere motivată, poate decide audierea acestuia prin intermediul videoconferinței, la cererea părților sau din oficiu. În acest caz, audierea martorului prin intermediul videoconferinței are loc, după caz, la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular al Republicii Moldova, la sediul instituției penitenciare, al instituției medicale, de asistență socială, al autorității tutelare sau al organului de probațiune, care dispun de mijloace tehnice corespunzătoare și verifică identitatea martorului. (3/3) Dacă deplasarea martorului la locurile menționate în alin. (3/2) este imposibilă, audierea acestuia poate avea loc în alte locuri, cu condiția respectării confidențialității declarațiilor.”. Considerăm că prevederile propuse nu sunt în concordanță cu prevederile unor tratate internaționale în materie, printre cele mai relevante fiind următoarele: I. Al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat/încheiat la Strasbourg la 08.11.2001, care prevede (art.9, 10, 14): ”Articolul 9. Audierea prin videoconferinţă 1. Dacă o persoană care se află pe teritoriul unei părţi trebuie să fie audiată ca martor sau ca expert de către autorităţile judiciare ale altei părţi, aceasta din urmă poate cere, dacă este inoportun sau imposibil pentru persoana care urmează a fi audiată să compară personal pe teritoriul său, ca audierea să aibă loc prin videoconferinţă, conform paragrafelor 2-7. 2. Partea solicitată consimte la audierea prin videoconferinţă, cu condiţia ca recurgerea la această metodă să nu fie contrară principiilor sale fundamentale de drept şi cu condiţia ca aceasta să dispună de mijloacele tehnice ce permit efectuarea audierii. Dacă partea solicitată nu dispune de mijloacele tehnice care să permită videoconferinţa, partea solicitantă poate pune la dispoziţie părţii solicitate aceste mijloace, cu acordul acesteia din urmă. 3. Cererile de audiere prin videoconferinţă conţin, pe lângă informaţiile indicate la art. 14 din Convenţie, motivul pentru care nu este oportun sau nu este posibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, denumirea autorităţii judiciare şi numele persoanelor care vor efectua audierea. 4. Autoritatea judiciară a părţii solicitate citează, în vederea comparării, persoana respectivă, conform prevederilor legislaţiei sale. 5. Regulile următoare se aplică la audierea prin videoconferinţă: a) audierea are loc în prezenţa unei autorităţi judiciare a părţii solicitate, asistată, dacă este necesar, de un interpret; această autoritate este, de asemenea, responsabilă cu identificarea persoanei audiate şi cu respectarea principiilor fundamentale de drept ale părţii solicitate. Dacă autoritatea judiciară a părţii solicitate consideră că principiile fundamentale de drept ale părţii solicitate nu sunt respectate în timpul audierii, aceasta ia imediat măsurile necesare pentru a veghea ca această audiere să se desfăşoare conform principiilor menţionate; b) autorităţile competente ale părţii solicitante şi ale părţii solicitate convin, eventual, asupra măsurilor referitoare la protecţia persoanei care urmează a fi audiată; c) audierea este efectuată direct de către autoritatea judiciară a părţii solicitante sau sub conducerea ei, conform dreptului său intern; d) la cererea părţii solicitante sau a persoanei ce urmează a fi audiată, partea solicitată veghează ca această persoană să fie, dacă este necesar, asistată de un interpret; e) persoana care urmează a fi audiată poate invoca dreptul de a nu depune mărturie, care îi va fi recunoscut fie de legea părţii solicitate, fie de legea părţii solicitante. 6. Fără a aduce atingere oricărei măsuri convenite în ceea ce priveşte protecţia persoanelor, autoritatea judiciară a părţii solicitate întocmeşte la sfârşitul audierii un proces-verbal în care se consemnează data şi locul audierii, identitatea persoanei audiate, identităţile şi calităţile oricăror alte persoane ale părţii solicitante care au participat la audiere, informaţii privind depunerea jurământului şi condiţiile tehnice în care audierea s-a desfăşurat. Acest document este transmis de către autoritatea competentă a părţii solicitate autorităţii competente a părţii solicitante. 7. Fiecare parte ia măsurile necesare pentru ca, atunci când martorii sau experţii sunt audiaţi pe teritoriul său, conform prezentului articol, şi refuză să depună mărturie, atunci când sunt obligaţi să o facă sau când depun mărturii false, dreptul său naţional să se aplice aşa cum s-ar aplica dacă audierea ar avea loc în cadrul unei proceduri naţionale. 8. Părţile pot, dacă doresc, să aplice şi dispoziţiile prezentului articol, atunci când este cazul şi cu acordul autorităţilor judiciare competente, la audierile prin videoconferinţă la care participă persoana urmărită penal sau suspectul. În acest caz, decizia de a ţine videoconferinţa şi modul în care se desfăşoară trebuie să facă obiectul unui acord între părţile respective şi să fie conforme cu dreptul lor naţional şi cu instrumentele internaţionale în materie. Audierile la care participă persoana urmărită penal sau suspectul nu pot avea loc decât dacă acestea consimt. 9. Orice Stat Contractant poate, în orice moment, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să declare că nu înţelege să se prevaleze de dreptul, prevăzut de paragraful 8, de a aplica şi dispoziţiile prezentului articol la audierile prin videoconferinţă la care participă persoana urmărită penal sau suspectul. Articolul 10.Audierea prin conferinţă telefonică 1. Dacă o persoană care se află pe teritoriul unei părţi trebuie să fie audiată ca martor sau expert de către autorităţile judiciare ale altei părţi, aceasta din urmă poate cere, atunci când dreptul său naţional prevede, ajutorul primei părţi pentru ca audierea să poată avea loc prin conferinţă telefonică, conform dispoziţiilor paragrafelor 2-6. 2. O audiere nu poate avea loc prin conferinţă telefonică decât dacă martorul sau expertul acceptă ca audierea să se efectueze prin acest mijloc. 3. Partea solicitată consimte la audierea prin conferinţă telefonică, dacă recurgerea la această metodă nu este contrară principiilor sale fundamentale de drept. 4. Cererile de audiere prin conferinţă telefonică conţin, pe lângă informaţiile prevăzute la art. 14 din Convenţie, denumirea autorităţii judiciare şi a persoanelor care vor proceda la audiere, precum şi o declaraţie conform căreia martorul sau expertul este dispus să ia parte la o audiere prin conferinţă telefonică. 5. Modalităţile practice de audiere sunt hotărâte de comun acord de către părţile respective. Atunci când acceptă aceste modalităţi, partea solicitată se angajează: a) să notifice martorului sau expertului respectiv ora şi locul audierii; b) să vegheze la identificarea martorului sau expertului; c) să verifice dacă martorul sau expertul acceptă audierea prin conferinţă telefonică. 6. Statul solicitat îşi poate exprima consimţământul, sub rezerva aplicării, în tot sau în parte, a dispoziţiilor adecvate ale art. 9 paragrafele 5 şi 7. Articolul 14 1. Cererile de asistenţă vor trebui să conţină următoarele indicaţii: a) autoritatea de la care emană cererea, b) obiectul şi motivul cererii, c) in măsura posibilului, identitatea şi naţionalitatea persoanei in cauză, şi d) numele şi adresa destinatarului, dacă este cazul. 2. Comisiile rogatorii prevăzute la articolele 3, 4 şi 5 vor menţiona in plus inculparea şi vor cuprinde o prezentare sumară a faptelor.”. II. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (art. 18 și 24): ”Articolul 18. Asistenţa judiciară 1) Statele Părţi îşi acordă reciproc cea mai largă asistenţă judiciară posibilă cu prilejul anchetelor, urmăririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiunile prevăzute de prezenta Convenţie, după cum se prevede la art.3, şi îşi acordă reciproc o asistenţă similară când Statul Parte solicitant are motive rezonabile să presupună că infracţiunea prevăzută la lit.a) sau b) a paragrafului 1 al art.3 este de natură transnaţională, inclusiv când victimele, martorii, produsul, instrumentele sau elementele de probă ale acestor infracţiuni se află în Statul Parte solicitat şi când un grup infracţional organizat este implicat în acestea. 2) Cea mai largă asistenţă judiciară posibilă este acordată, în măsura în care legile, tratatele, acordurile şi aranjamentele pertinente ale Statului Parte solicitat o permit, în cursul anchetelor, urmăririlor şi procedurilor judiciare privind infracţiuni în care o persoană juridică poate fi ţinută responsabilă în Statul Parte solicitant conform art.10 al prezentei Convenţii. 3) Asistenţa judiciară care se acordă în aplicarea prezentului articol poate fi solicitată în scopurile următoare: a) strângerea de dovezi sau de depoziţii; b) înmânarea actelor judiciare; c) efectuarea de percheziţii şi sechestre, precum şi de blocări; d) examinarea de obiecte şi cercetarea la faţa locului; e) transmiterea de informaţii, de probe şi de rapoarte de expertiză; f) transmiterea originalelor sau a copiilor certificate pentru conformitate ale documentelor şi dosarelor pertinente, inclusiv ale documentelor administrative, bancare, financiare sau comerciale şi ale documentelor societăţilor comerciale; g) identificarea sau localizarea produselor infracţiunii, bunurilor, instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strângerii elementelor de probă; h) facilitarea înfăţişării voluntare a persoanelor în Statul Parte solicitant; i) acordarea oricărei alte asistenţe compatibile cu dreptul intern al Statului Parte solicitat. 4) Fără prejudicierea dreptului său intern, autorităţile competente ale unui Stat Parte pot, fără cerere prealabilă, să comunice informaţii privind cauzele penale unei autorităţi competente a unui alt Stat Parte, dacă apreciază că aceste informaţii ar putea servi începerii sau încheierii anchetelor şi urmăririlor penale, sau să determine acest din urmă Stat Parte să formuleze o cerere în baza prezentei Convenţii. 5) Comunicarea de informaţii conform paragrafului 4 al prezentului articol se face fără prejudicierea anchetelor şi urmăririlor penale în statul ale cărui autorităţi competente transmit informaţiile. Autorităţile competente care primesc aceste informaţii vor fi de acord cu oricare cerere tinzând ca aceste informaţii să rămână confidenţiale chiar temporar sau ca folosirea lor să fie însoţită de restricţii. Totuşi, aceasta nu împiedică Statul Parte care primeşte informaţiile să dezvăluie, cu prilejul procedurii judiciare, informaţiile justificative în favoarea unui învinuit. În acest din urmă caz Statul Parte care primeşte informaţiile avizează Statul Parte care le comunică, înaintea dezvăluirii lor, şi, la cererea acestuia, îl consultă. Dacă, într-un caz excepţional, o notificare prealabilă nu este posibilă, Statul Parte care primeşte informaţiile încunoştinţează fără întârziere despre dezvăluire Statul Parte care le comunică. 6) Dispoziţiile prezentului articol nu afectează cu nimic obligaţiile care rezultă din oricare alt tratat bilateral sau multilateral care guvernează ori trebuie să guverneze, în întregime sau în parte, asistenţa judiciară. 7) Paragrafele 9-29 ale prezentului articol sunt aplicabile cererilor făcute în conformitate cu prezentul articol, dacă Statele Părţi în cauză nu sunt legate de un tratat de asistenţă judiciară. Dacă aceste State Părţi sunt legate de un asemenea tratat, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare ale acestuia, numai dacă Statele Părţi nu convin să aplice în locul lor dispoziţiile paragrafelor 9-29 ale prezentului articol. Statele Părţi sunt încurajate în mod deosebit să aplice aceste paragrafe dacă ele facilitează cooperarea. 8) Statele Părţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza asistenţa judiciară prevăzută de prezentul articol. 9) Statele Părţi pot invoca absenţa dublei incriminări pentru a refuza să dea curs unei cereri de asistenţă judiciară prevăzută de prezentul articol. Statul parte solicitat poate totuşi, când apreciază potrivit, să acorde această asistenţă în măsura în care el hotărăşte după voinţa sa, independent de faptul că actul constituie sau nu o infracţiune conform dreptului intern al Statului Parte solicitat. 10) Orice persoană deţinută sau care execută o pedeapsă pe teritoriul unui Stat Parte, a cărei prezenţă este solicitată într-un alt Stat Parte în scopul identificării sau audierii ori pentru ca aceasta să îşi dea concursul în orice alt mod la obţinerea de probe în cadrul anchetelor, urmăririlor sau procedurii judiciare privind infracţiunile prevăzute de prezenta Convenţie, poate face obiectul unui transfer dacă sunt reunite condiţiile care urmează: a) persoana în cauză consimte la aceasta în mod liber, în deplină cunoştinţă de cauză; b) autorităţile competente ale celor două State Părţi în cauză consimt la aceasta, sub rezerva condiţiilor pe care aceste State Părţi le consideră corespunzătoare. 11) În scopul paragrafului 10 al prezentului articol: a) Statul Parte către care se efectuează transferul are împuternicirea şi obligaţia să menţină persoana în cauză în detenţie, cu excepţia cererii sau autorizării contrare din partea Statului Parte din care persoana a fost transferată; b) Statul Parte către care se efectuează transferul îşi îndeplineşte fără întârziere obligaţia de a-l preda pe interesat în paza Statului Parte din care transferul a fost efectuat, conform celor convenite în prealabil sau a ceea ce autorităţile competente ale celor două State Părţi au hotărât altfel; c) Statul Parte către care se efectuează transferul nu poate cere Statului Parte din care se efectuează transferul să întreprindă o procedură de extrădare pentru ca interesatul să îi fie remis; d) se ţine seama de perioada în care interesatul a fost în detenţie în Statul Parte către care a fost transferat, în scopurile reducerii din pedeapsa de executat în Statul Parte din care a fost transferat. 12) În afară de cazul în care Statul Parte din care o persoană trebuie să fie transferată în baza paragrafelor 10 şi 11 ale prezentului articol nu îşi dă acordul, această persoană, oricare ar fi naţionalitatea sa, nu va fi urmărită, deţinută, pedepsită sau supusă altor restricţii ale libertăţii sale de mişcare pe teritoriul Statului Parte către care a fost transferată, din motive de acte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale din teritoriul Statului Parte din care ea a fost transferată. 13) Fiecare Stat Parte desemnează o autoritate centrală care are responsabilitatea şi competenţa de a primi cereri de asistenţă judiciară pe care fie le execută, fie le transmite autorităţilor competente pentru executare. Dacă un Stat Parte are o regiune sau un teritoriu special în care se aplică un sistem de asistenţă judiciară diferit, el poate desemna o autoritate centrală distinctă care va avea aceeaşi funcţie pentru această regiune sau teritoriu. Autorităţile centrale asigură executarea şi transmiterea rapidă şi în bună şi cuvenită formă a cererilor primite. Dacă autoritatea centrală transmite cererea unei autorităţi competente pentru executare, ea încurajează executarea rapidă şi în bună şi cuvenită formă a cererii de către autoritatea competentă. Autoritatea centrală desemnată în acest scop face obiectul unei notificări adresate Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care fiecare Stat Parte depune instrumentele sale de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta Convenţie. Cererile de asistenţă judiciară şi orice comunicare referitoare la acestea sunt transmise autorităţilor centrale desemnate de Statele Părţi. Prezenta dispoziţie se înţelege fără a prejudicia dreptul oricărui Stat Parte de a solicita ca aceste cereri şi comunicări să fie adresate pe cale diplomatică şi, în caz de urgenţă, dacă Statele Părţi convin aceasta, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, dacă aceasta este posibil. 14) Cererile sunt adresate în scris sau, dacă este posibil, prin orice alt mijloc în măsură să producă un document scris, într-o limbă acceptabilă pentru Statul Parte solicitat, în condiţii permiţând acelui Stat Parte să îi stabilească autenticitatea. Limba sau limbile acceptabile pentru fiecare Stat Parte sunt notificate Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care acest Stat Parte îşi depune instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare sau de aderare la prezenta Convenţie. În caz de urgenţă şi dacă Statele Părţi convin în acest fel, cererile pot fi făcute oral, dar trebuie să fie confirmate fără întârziere în scris. 15) O cerere de asistenţă judiciară trebuie să conţină informaţiile următoare: a) desemnarea autorităţii care emite cererea; b) obiectul şi natura anchetei, a urmăririlor sau a procedurii judiciare la care se referă cererea, precum şi denumirea şi funcţiile autorităţii care a fost împuternicită; c) un rezumat al faptelor pertinente, în afară de cererile adresate în scopurile înmânării de acte judiciare; d) o descriere a asistenţei solicitate şi detaliile oricărei proceduri speciale cerute de Statul Parte solicitant pentru a fi aplicată; e) dacă este posibil, identitatea, adresa şi naţionalitatea oricărei persoane urmărite; şi f) scopul în care sunt cerute mărturia, informaţiile sau măsurile. 16) Statul Parte solicitat poate cere un supliment de informaţii dacă acesta apare necesar pentru executarea cererii conform dreptului său intern sau când poate facilita executarea cererii. 17) Oricare cerere este executată conform dreptului intern al Statului Parte solicitat şi, în măsura în care aceasta nu contravine dreptului intern al Statului Parte solicitat şi când este posibil, conform procedurilor specificate în cerere. 18) În cazul când este posibil şi conform principiilor fundamentale ale dreptului intern, dacă o persoană care se află pe teritoriul unui Stat Parte trebuie să fie ascultată ca martor sau ca expert de autorităţile judiciare ale unui alt Stat Parte, primul Stat Parte poate, la cererea celuilalt, să autorizeze audierea sa prin videoconferinţă, dacă nu este posibil şi nu se doreşte ca ea să se înfăţişeze în persoană pe teritoriul Statului Parte solicitant. Statele Părţi pot conveni ca audierea să fie condusă de o autoritate judiciară a Statului Parte solicitant şi ca o autoritate judiciară a Statului Parte solicitat să asiste la aceasta. 19) Statul Parte solicitant nu comunică, nici nu foloseşte informaţiile sau elementele de probă transmise de Statul Parte solicitat pentru anchete, urmăriri sau proceduri judiciare, altele decât cele prevăzute în cerere, fără consimţământul prealabil al Statului Parte solicitat. Nici o prevedere a prezentului paragraf nu împiedică Statul Parte solicitant să dezvăluie, în cursul procedurii, informaţiile sau elementele de probă pentru dezvinovăţire. În acest ultim caz Statul Parte solicitant avizează Statul Parte solicitat înaintea dezvăluirii şi, dacă i se adresează o cerere, consultă Statul Parte solicitat. Dacă, într-un caz excepţional, o notificare prealabilă nu este posibilă, Statul Parte solicitant informează fără întârziere Statul Parte solicitat despre dezvăluire. 20) Statul Parte solicitant poate cere ca Statul Parte solicitat să păstreze secretul asupra cererii şi conţinutului său, în afara măsurilor necesare pentru a-l executa. Dacă Statul Parte solicitat nu poate satisface această exigenţă, el informează fără întârziere Statul Parte solicitant. 21) Asistenţa judiciară poate fi refuzată: a) dacă cererea nu este făcută în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol; b) dacă Statul Parte solicitat apreciază că executarea cererii este susceptibilă să aducă atingere suveranităţii, securităţii, ordinii sale publice sau altor interese esenţiale; c) în cazul în care dreptul intern al Statului Parte solicitat ar interzice autorităţilor sale să ia măsurile cerute, dacă este vorba de o infracţiune analoagă care face obiectul unei anchete, urmăriri sau proceduri judiciare în cadrul propriei sale competenţe; d) în cazul în care ar fi contrară sistemului juridic al Statului Parte solicitat privind asistenţa judiciară de acceptare a cererii. 22) Statele Părţi nu pot refuza, de asemenea, o cerere de asistenţă judiciară pentru singurul motiv că infracţiunea este considerată având legătură cu probleme fiscale. 23) Orice refuz de asistenţă judiciară trebuie să fie motivat. 24) Statul Parte solicitat execută cererea de asistenţă judiciară cât mai prompt posibil şi ţine seama, în măsura posibilităţilor, de orice termene sugerate de Statul Parte solicitant şi care sunt motivate, de preferinţă în cerere. Statul Parte solicitat răspunde cererilor rezonabile ale Statului Parte solicitant privind progresele înregistrate în executarea cererii. Când asistenţa solicitată nu mai este necesară, Statul Parte solicitant informează prompt Statul Parte solicitat. 25) Asistenţa judiciară poate fi amânată de Statul Parte solicitat pe motiv că ea ar putea împiedica anchete, urmăriri sau proceduri judiciare în curs. 26) Înainte de a refuza o cerere în baza paragrafului 21 şi a prezentului articol sau de a amâna executarea în baza paragrafului 25, Statul Parte solicitat examinează cu Statul Parte solicitant posibilitatea acordării asistenţei, sub rezerva condiţiilor pe care le consideră necesare. Dacă Statul Parte solicitant acceptă asistenţa sub rezerva acestor condiţii, el se conformează acestora. 27) Fără prejudicierea aplicării paragrafului 12 al prezentului articol, un martor, un expert sau o altă persoană care, la cererea Statului Parte solicitant, consimte să facă o depoziţie în cursul unei proceduri sau să colaboreze la o anchetă, la o urmărire sau la o procedură judiciară pe teritoriul Statului Parte solicitat nu va fi urmărită, deţinută, pedepsită sau supusă altor restricţii ale libertăţii sale personale pe acest teritoriu pentru motive de fapte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Statului Parte solicitat. Această imunitate încetează când martorul, expertul sau acea persoană care a avut, pentru o perioadă de 15 zile consecutive sau pentru orice altă perioadă convenită de Statele Părţi, socotită de la data la care ei au fost informaţi oficial că prezenţa lor nu mai este cerută de autorităţile judiciare, posibilitatea de a părăsi teritoriul Statului Parte solicitant, rămânând totuşi în mod voluntar sau părăsindu-l, au revenit de bună voie. 28) Cheltuielile obişnuite făcute pentru executarea unei cereri sunt în sarcina Statului Parte solicitat, în afară de cazul în care s-a convenit altfel între Statele Părţi respective. Atunci când cheltuieli importante sau extraordinare sunt sau se dovedesc ulterior necesare pentru executarea cererii, Statele Părţi se consultă pentru a fixa condiţiile conform cărora cererea va fi executată, precum şi modul în care vor fi preluate cheltuielile. 29) Statul Parte solicitat: a) transmite Statului Parte solicitant copii ale dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în baza dreptului său intern, publicul are acces; b) poate, de bună voie, să transmită Statului Parte solicitant, integral, în parte sau în condiţiile pe care le apreciază corespunzătoare, copii ale tuturor dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative aflate în posesia sa şi la care, în virtutea dreptului său intern, publicul nu are acces. 30) Statele Părţi au în vedere, dacă este cazul, posibilitatea de a încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale care servesc obiectivelor şi dispoziţiilor prezentului articol, le dau aplicabilitate practică sau le întăresc. Articolul 24. Protecţia martorilor 1) Fiecare Stat Parte ia, în limita mijloacelor sale, măsuri corespunzătoare pentru a asigura o protecţie eficace împotriva eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor care, în cadrul procedurii penale, depun mărturie privind infracţiunile prevăzute de prezenta Convenţie şi, în caz de nevoie, a părinţilor lor şi a altor persoane apropiate. 2) Măsurile avute în vedere la paragraful 1 al prezentului articol pot consta mai ales, fără prejudicierea drepturilor pârâtului, inclusiv dreptul la o procedură normală, în: a) stabilirea, pentru protecţia fizică a acestor persoane, a unor proceduri privind îndeosebi, după nevoie şi în măsura posibilităţilor, de a li se oferi un nou domiciliu şi de a li se permite, în caz de nevoie, ca informaţiile privind identitatea lor şi locul unde se află să nu fie dezvăluite sau ca dezvăluirea lor să fie limitată; b) prevederea unor reguli de probaţiune care să permită martorilor să depună într-un mod care să le garanteze securitatea, în special să fie autorizaţi să depună mărturie recurgând la tehnici de comunicare cum sunt legăturile video sau alte mijloace adecvate. 3) Statele Părţi au în vedere să încheie aranjamente cu alte state în vederea stabilirii unui nou domiciliu persoanelor menţionate la paragraful 1 al prezentului articol. 4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică de asemenea victimelor, când acestea sunt martori.”. III. Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției (art. 32 și 46): ”ART. 32 Protecţia martorilor, experţilor şi a victimelor 1. Fiecare stat parte ia, conform sistemului său juridic intern și în limita mijloacelor sale, măsuri corespunzătoare pentru a asigura o protecţie efi cace împotriva eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor și experţilor care depun mărturie referitor la infracţiunile prevăzute în prezenta convenţie și, dacă este cazul, a rudelor și a altor persoane apropiate. 2. Măsurile avute în vedere la paragraful 1 al prezentului articol pot consta mai ales, fără prejudicierea drepturilor pîrîtului, inclusiv a dreptului la o procedură normală, în: a) stabilirea pentru protecţia fi zică a acestor persoane a unor proceduri privind îndeosebi, după nevoie și în măsura posibilului, de a li se oferi un nou domiciliu și de a li se permite, dacă este cazul, ca informaţiile privind identitatea lor și locul unde se afl ă să nu fi e dezvăluite sau ca dezvăluirea lor să fi e limitată; b) prevederea unor reguli de probaţiune care să permită martorilor și experţilor să depună într-un mod care să le garanteze securitatea, în special să fi e autorizat să depună mărturie recurgînd la tehnici de comunicare cum sunt legăturile video sau la alte mijloace adecvate. 3. Statele părţi au în vedere să încheie acorduri sau aranjamente cu alte state în vederea stabilirii unui nou domiciliu persoanelor menţionate la paragraful 1 al prezentului articol. 4. Dispoziţiile prezentului articol se aplică, de asemenea, victimelor cînd acestea sunt martori. 5. Fiecare stat parte, sub rezerva dreptului său intern, face în așa fel încît părerile și preocupările victimelor să fi e prezentate și luate în seamă în fazele corespunzătoare ale procedurii penale angajate împotriva autorilor infracţiunilor într-un mod care nu prejudiciază dreptul la apărare. ART. 46 Asistenţa judiciară 1. Statele părţi își acordă reciproc cea mai amplă cu putinţă asistenţă judiciară cu prilejul anchetelor, urmăririlor și procedurilor judiciare privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie. 2. Cea mai amplă cu putinţă asistenţă judiciară este acordată, în măsura în care legile, tratatele, acordurile și aranjamentele pertinente ale statului parte solicitat o permit, în cursul anchetelor, urmăririlor și procedurilor judiciare privind infracţiuni în care o persoană juridică poate fi trasă la răspundere în statul parte solicitant, conform art. 26 din prezenta convenţie. 3. Asistenţa juridică ce se acordă în aplicarea prezentului articol poate fi solicitată în scopurile următoare: a) strîngerea de mărturii sau de depoziţii; b) înmînarea actelor judiciare; c) efectuarea de percheziţii și sechestre, precum și de blocări; d) examinarea de obiecte și cercetarea la faţa locului; e) transmiterea de informaţii, de probe și rapoarte de expertiză; f) transmiterea originalelor sau a copiilor certifi cate pentru conformitate ale documentelor și dosarelor pertinente, inclusiv ale documentelor administrative, bancare, fi nanciare sau comerciale și ale documentelor societăţilor comerciale; g) identifi carea sau localizarea produsului infracţiunii, bunurilor, instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strîngerii elementelor de probă; h) facilitarea înfăţișării voluntare a persoanelor în statul parte solicitant; i) acordarea oricărei alte asistenţe compatibile cu dreptul intern al statului parte solicitat; j) identifi carea, blocarea și localizarea produsului infracţiunii, conform dispoziţiilor cap. V din prezenta convenţie; k) recuperarea bunurilor, conform dispoziţiilor cap. V din prezenta convenţie. 4. Fără prejudicierea dreptului intern, autorităţile competente ale unui stat parte pot, fără cerere prealabilă, să comunice informaţii privind cauze penale unei autorităţi competente a unui alt stat parte, dacă apreciază că aceste informaţii ar putea servi începerii sau încheierii anchetelor și urmăririlor penale ori să determine acest din urmă stat să formuleze o cerere în baza prezentei convenţii. 497 5. Comunicarea de informaţii conform paragrafului 4 al prezentului articol se face fără prejudicierea anchetelor și urmăririlor penale în statul ale cărui autorităţi competente transmit informaţiile. Autorităţile competente care primesc aceste informaţii vor fi de acord cu oricare cerere, tinzînd ca aceste informaţii să rămînă confi denţiale chiar temporar sau ca folosirea lor să fi e însoţită de restricţii. Totuși aceasta nu împiedică statul parte care primește informaţiile să dezvăluie, cu prilejul procedurii judiciare, informaţiile justifi cative în favoarea unui învinuit. În acest ultim caz statul parte care primește informaţiile avizează statul parte care le comunică, înaintea dezvăluirii lor, și, la cererea acestuia, îl consultă. Dacă, într-un caz excepţional, o notifi care prealabilă nu este posibilă, statul parte care primește informaţiile încunoștinţează fără întîrziere despre dezvăluire statul parte care le comunică. 6. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează cu nimic obligaţiile care rezultă din oricare alt tratat bilateral sau multilateral care guvernează ori trebuie să guverneze, în întregime sau în parte, asistenţa judiciară. 7. Paragrafele 9 - 29 ale prezentului articol sunt aplicabile cererilor făcute în conformitate cu prezentul articol, dacă statele părţi în cauză sunt legate printr-un tratat de asistenţă judiciară. Dacă statele părţi menţionate sunt legate de un asemenea tratat, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare ale acestuia, cu excepţia cazului în care statele părţi nu convin să aplice în locul lor dispoziţiile paragrafelor 9 - 29 ale prezentului articol. Statele părţi sunt încurajate în mod deosebit să aplice aceste paragrafe dacă le facilitează cooperarea. 8. Statele părţi nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza asistenţa judiciară prevăzută de prezentul articol. 9. a) Cînd în aplicarea prezentului articol răspunde unei cereri de asistenţă în absenţa dublei incriminări, un stat parte solicitat ţine seama de obiectul prezentei convenţii așa cum el a fost enunţat în articolul 1. b) Statele părţi pot invoca absenţa dublei incriminări pentru a refuza transmiterea unei cereri în aplicarea prezentului articol. Cu toate acestea, statul parte solicitat, cînd aceasta este compatibilă cu principiile fundamentale ale sistemului său juridic, admite cererea solicitată, dacă ea nu implică măsuri coercitive. Această asistenţă poate fi refuzată dacă cererea poartă asupra unor probleme minore sau pentru care cooperarea sau asistenţa solicitată poate fi obţinută în temeiul altor dispoziţii ale prezentei convenţii. c) Fiecare stat parte poate avea în vedere luarea măsurilor necesare pentru a-i permite furnizarea unei asistenţe judiciare cît mai ample cu putinţă în aplicarea prezentului articol, în absenţa dublei incriminări. 10. Orice persoană deţinută sau care execută o pedeapsă pe teritoriul unui stat parte, a cărei prezenţă este solicitată într-un alt stat parte în scopul identifi cării sau audierii ori pentru ca aceasta să își dea concursul la obţinerea de probe în cadrul anchetelor, urmăririlor sau procedurilor judiciare, privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, poate face obiectul unui transfer dacă sunt reunite condiţiile următoare: a) persoana în cauză consimte la aceasta în mod liber și în deplină cunoștinţă de cauză; 498 b) autorităţile competente ale celor două state părţi în cauză consimt la aceasta, sub rezerva condiţiilor pe care aceste state părţi le consideră corespunzătoare. 11. În scopul paragrafului 10 al prezentului articol: a) statul parte către care este efectuat transferul are împuternicirea și obligaţia să menţină persoana în cauză în detenţie, cu excepţia cererii sau autorizării contrare din partea statului parte din care persoana a fost transferată; b) statul parte către care se efectuează transferul își îndeplinește fără întîrziere obligaţia de a-l preda pe interesat în paza statului parte din care transferul a fost efectuat, conform celor convenite în prealabil sau altfel, așa cum au hotărît autorităţile competente ale celor două state părţi; c) statul parte către care se efectuează transferul nu poate cere statului parte din care se efectuează transferul să înceapă o procedură de extrădare pentru ca interesatul să îi fi e remis; d) se ţine seama de perioada în care persoana a fost în detenţie în statul parte către care a fost transferat, în scopul reducerii din pedeapsa de executat în statul parte din care a fost transferat. 12. În afară de cazul în care statul parte din care o persoană trebuie să fi e transferată în baza paragrafelor 10 și 11 ale prezentului articol nu își dă acordul, această persoană, oricare ar fi naţionalitatea sa, nu va fi urmărită, deţinută, pedepsită sau supusă altor restricţii ale libertăţii sale personale pe teritoriul statului parte către care a fost transferată din motive de acte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului parte din care ea a fost transferată. 13. Fiecare stat parte desemnează o autoritate centrală care are responsabilitatea și competenţa de a primi cereri de asistenţă judiciară pe care fi e le execută, fi e le transmite autorităţilor competente spre executare. Dacă un stat parte are o regiune sau un teritoriu special prevăzut cu un sistem de asistenţă judiciară diferit, el poate desemna o autoritate centrală distinctă care va avea aceleași funcţii pentru această regiune sau teritoriu. Autorităţile centrale asigură executarea și transmiterea rapidă și în bună și cuvenită formă a cererilor primite. Dacă autoritatea centrală transmite cererea unei autorităţi competente pentru executare, ea încurajează executarea rapidă și în bună și cuvenită formă a cererii de către autoritatea competentă. Autoritatea centrală desemnată în acest scop face obiectul unei notifi cări adresate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care fi ecare stat parte depune instrumentul de ratifi care, acceptare, de aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. Cererile de asistenţă judiciară și orice comunicare relativă la acestea sunt transmise autorităţilor centrale desemnate de statele părţi. Prin prezenta dispoziţie se înţelege, fără a prejudicia dreptul oricărui stat parte, ca solicitarea cererilor și a comunicărilor să fi e adresată pe cale diplomatică și, în caz de urgenţă, dacă statele părţi convin aceasta, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, dacă aceasta este posibil. 14. Cererile sunt adresate în scris sau, dacă este posibil, prin orice alt mijloc care poate fi în măsură să producă un document scris, într-o limbă acceptabilă de statul parte solicitat, în condiţii care să permită statului parte solicitat să îi stabilească autenticitatea. Limba sau limbile acceptabile de fi ecare stat parte sunt notifi cate secre- 499 tarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite în momentul în care acest stat parte își depune instrumentul de ratifi care, acceptare, aprobare sau de aderare la prezenta convenţie. În caz de urgenţă și dacă statele părţi convin în acest fel, cererile pot fi făcute oral, dar trebuie să fi e confi rmate fără întîrziere în scris. 15. O cerere de asistenţă judiciară trebuie să conţină informaţiile următoare: a) desemnarea autorităţii care emite cererea; b) obiectul și natura anchetei, a urmăririlor sau a procedurii judiciare la care se raportează cererea, precum și numele și funcţiile autorităţii care a fost împuternicită; c) un rezumat al faptelor pertinente, în afară de cererile în scopul înmînării de acte judiciare; d) obiectul cererii de asistenţă și detaliile oricărei proceduri speciale solicitate de statul parte solicitant dorește a fi aplicată; e) dacă este posibil, identitatea, adresa și naţionalitatea oricărei persoane vizate; și f) scopul în care sunt cerute mărturia, informaţiile sau măsurile. 16. Statul parte solicitat poate cere informaţii suplimentare dacă acestea apar necesare pentru executarea cererii conform dreptului său intern sau cînd poate facilita executarea cererii. 17. Oricare cerere este executată conform dreptului intern al statului parte solicitat și, în măsura în care aceasta nu contravine dreptului intern al statului parte solicitat și cînd este posibil, conform procedurilor specifi cate în cerere. 18. În cazul în care este posibil și conform principiilor fundamentale ale dreptului intern, dacă o persoană care se afl ă pe teritoriul unui stat parte trebuie să fi e ascultată ca martor sau ca expert de către autorităţile judiciare ale unui alt stat parte, primul stat parte poate, la cererea celuilalt, să autorizeze audierea sa prin videoconferinţă, dacă nu este posibil sau nu se dorește ca ea să se înfăţișeze personal pe teritoriul statului parte solicitant. Statele părţi pot conveni ca audierea să fi e condusă de o autoritate judiciară a statului parte solicitant și ca o autoritate judiciară a statului parte solicitat să asiste la aceasta. 19. Statul parte solicitant nu comunică, nici nu folosește informaţiile sau elementele de probă transmisă de către statul parte solicitat pentru anchete, urmăriri și proceduri judiciare, altele decît cele prevăzute în cerere, fără consimţămîntul prealabil al statului parte solicitat. Nici o prevedere a prezentului paragraf nu împiedică statul parte solicitant să dezvăluie, în cursul procedurii, informaţiile sau elementele de probă pentru dezvinovăţire. În acest ultim caz statul parte solicitant avizează statul parte solicitat înaintea dezvăluirii și, dacă i se adresează o cerere, consultă statul parte solicitat. Dacă, într-un caz excepţional, o notifi care prealabilă nu este posibilă, statul parte solicitant informează fără întîrziere statul parte solicitat despre dezvăluire. 20. Statul parte solicitant poate cere ca statul parte solicitat să păstreze secretul asupra cererii și conţinutului acesteia, în afară de măsurile necesare pentru a o executa. Dacă statul parte solicitat nu poate satisface această exigenţă, el informează fără întîrziere statul parte solicitant. 21. Asistenţa judiciară poate fi refuzată: a) dacă cererea nu este făcută în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol; b) dacă statul parte solicitat apreciază că executarea cererii este susceptibilă să adu- 500 că atingere suveranităţii, securităţii, ordinii sale publice sau altor interese esenţiale; c) în cazul în care dreptul intern al statului parte solicitat ar interzice autorităţilor sale să ia măsurile cerute, dacă este vorba despre o infracţiune analogă care a făcut obiectul unei anchete, urmăriri sau proceduri judiciare în cadrul propriei competenţe; d) în cazul în care ar fi contrară sistemului juridic al statului parte solicitat privind asistenţa judiciară de acceptare a cererii. 22. Statele părţi nu pot refuza, de asemenea, o cerere de asistenţă judiciară pentru singurul motiv că infracţiunea este considerată avînd legătură cu probleme fi scale. 23. Orice refuz al asistenţei judiciare trebuie să fi e motivat. 24. Statul parte solicitat execută cererea de asistenţă judiciară cît mai prompt posibil și ţine seama, în măsura posibilului, de orice termene sugerate de statul parte solicitant și care sunt motivate, de preferinţă, în cerere. Statul parte solicitant poate prezenta cereri rezonabile de informaţii asupra stadiului de desfășurare a măsurilor luate de către statul parte solicitat pentru a da curs cererii sale. Statul parte solicitat răspunde cererilor rezonabile ale statului parte solicitant privind progresele realizate în executarea cererii. Cînd asistenţa solicitată nu mai este necesară, statul parte solicitant informează prompt statul parte solicitat despre aceasta. 25. Asistenţa judiciară poate fi amînată de statul parte solicitat pe motiv că ea ar putea împiedica anchete, urmăriri sau o procedură judiciară în curs. 26. Înainte de a refuza o cerere în baza paragrafului 21 al prezentului articol sau de a amîna executarea în baza paragrafului 25, statul parte solicitat examinează cu statul parte solicitant posibilitatea acordării asistenţei sub rezerva condiţiilor pe care le consideră necesare. Dacă statul parte solicitant acceptă asistenţa sub rezerva acestor condiţii, el se conformează acestora. 27. Fără prejudicierea aplicării paragrafului 12 al prezentului articol, un martor, un expert sau o altă persoană care, la cererea statului parte solicitant, consimte să facă o depoziţie în cursul unei proceduri ori să colaboreze la o anchetă, la urmăriri sau la o procedură judiciară pe teritoriul statului parte solicitant nu va fi urmărită, deţinută, pedepsită ori supusă altor restricţii ale libertăţii sale personale pe acest teritoriu pentru motive de fapte, omisiuni sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului parte solicitat. Această imunitate încetează cînd martorul, expertul ori acea persoană, care a avut, pentru o perioadă de 15 zile consecutive sau pentru orice altă perioadă convenită de statele părţi, socotită de la data la care ei au fost informaţi ofi cial că prezenţa lor nu mai este cerută de autorităţile judiciare, posibilitatea de a părăsi teritoriul statului parte solicitant, a rămas totuși în mod voluntar sau, părăsindu-l, a revenit aici de bunăvoie. 28. Cheltuielile obișnuite făcute pentru executarea unei cereri sunt în sarcina statului parte solicitat, în afară de cazul în care s-a convenit altfel între statele părţi respective. Atunci cînd cheltuieli importante sau extraordinare sunt ori se dovedesc ulterior necesare pentru executarea cererii, statele părţi se consultă pentru a fi xa condiţiile conform cărora cererea va fi executată, precum și modul în care vor fi preluate cheltuielile. 29. Statul parte solicitat: a) transmite statului parte solicitant copii ale dosarelor, documentelor sau infor- 501 maţiilor administrative afl ate în posesia sa și la care, în baza dreptului său intern, publicul are acces; b) poate, de bunăvoie, să transmită statului parte solicitant, integral, în parte sau în condiţiile pe care le apreciază adecvate, copii ale tuturor dosarelor, documentelor sau informaţiilor administrative afl ate în posesia sa și la care, în virtutea dreptului său intern, publicul nu are acces. 30. Statele părţi au în vedere, dacă este cazul, posibilitatea de a încheia acorduri sau aranjamente bilaterale ori multilaterale care servesc obiectivelor și dispoziţiilor prezentului articol, le dau aplicabilitate practică sau le întăresc.”. IV. Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (art. 10 și 11): ”Articolul 10. Audierea prin videoconferință (1) În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie audiată ca martor sau ca expert de către autoritățile judiciare ale unui alt stat membru, acesta din urmă poate cere, dacă este inoportun sau imposibil pentru persoana care trebuie audiată să se înfățișeze personal pe teritoriul său, ca audierea să aibă loc prin videoconferință, în conformitate cu alineatele (2)-(8). (2) Statul membru solicitat este de acord cu audierea prin videoconferință în măsura în care recurgerea la această metodă nu este contrară principiilor fundamentale ale dreptului său și cu condiția de a dispune de mijloacele tehnice care permit efectuarea audierii. În cazul în care statul membru solicitat nu dispune de mijloacele tehnice care permit realizarea unei videoconferințe, statul membru solicitant le poate pune la dispoziția statului membru solicitat, cu acordul acestuia. (3) Cererile de audiere prin videoconferință conțin, în afară de informațiile prevăzute la articolul 14 din Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă și la articolul 37 din Tratatul Benelux, motivul pentru care nu este de dorit sau nu este posibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care procedează la audiere. (4) Autoritatea judiciară a statului membru solicitat citează persoana în cauză pentru a se înfățișa, în conformitate cu formele prevăzute de legislația sa. (5) Următoarele norme se aplică audierii prin videoconferință: (a) audierea are loc în prezența unei autorități judiciare a statului membru solicitat, asistată dacă este cazul de un interpret; această autoritate este de asemenea responsabilă cu identificarea persoanei audiate și cu respectarea principiilor fundamentale de drept ale acestui stat membru. În cazul în care autoritatea judiciară a statului membru solicitat apreciază că principiile fundamentale de drept ale acestui stat membru nu sunt respectate în timpul audierii, aceasta ia imediat măsurile necesare pentru a se asigura că audierea se desfășoară în conformitate cu principiile menționate; (b) autoritățile competente ale statului membru solicitant și ale statului membru solicitat convin, dacă este cazul, asupra măsurilor pentru protecția persoanei care trebuie audiată; (c) audierea este realizată direct de către autoritatea judiciară a statului membru solicitant, sau sub conducerea sa, în conformitate cu dreptul său intern; (d) la cererea statului membru solicitant sau a persoanei care trebuie audiată, statul membru solicitat se asigură ca aceasta să fie asistată de un interpret, după caz; (e) persoana care trebuie audiată poate invoca dreptul de a nu depune mărturie care i-ar fi recunoscut prin legea fie a statului membru solicitat, fie a statului membru solicitant. (6) Fără a aduce atingere vreunei măsuri convenite cu privire la protecția persoanelor, autoritatea judiciară a statului membru solicitat întocmește, după încheierea audierii, un proces-verbal care indică data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, identitatea și calitatea tuturor celorlalte persoane din statul membru solicitat care au participat la audiere, toate eventualele depuneri de jurământ și condițiile tehnice în care s-a desfășurat audierea. Acest act este transmis de către autoritatea competentă a statului membru solicitat autorității competente a statului membru solicitant. (7) Costul stabilirii legăturii video, costurile legate de punerea la dispoziție a legăturii video în statul membru solicitat, remunerarea interpreților pe care îi pune la dispoziție și indemnizațiile plătite martorilor și experților, precum și cheltuielile lor de deplasare în statul membru solicitat, sunt rambursate de către statul membru solicitant statului membru solicitat, cu excepția cazului în care acesta renunță la rambursarea totală sau parțială a cheltuielilor. (8) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca, atunci când martorii sau experții sunt audiați pe teritoriul său în conformitate cu prezentul articol și refuză să depună mărturie atunci când sunt obligați să o facă, sau dau depoziții false, dreptul său intern să se aplice așa cum s-ar aplica dacă audierea ar avea loc în cadrul unei proceduri naționale. (9) Statele membre pot, dacă doresc, să aplice, de asemenea, dispozițiile prezentului articol, când este cazul și cu acordul autorităților lor judiciare competente, audierilor prin videoconferință la care participă o persoană urmărită penal. În acest caz, decizia de a ține videoconferința și modul în care aceasta se desfășoară trebuie să facă obiectul unui acord între statele membre în cauză și să fie conforme cu dreptul lor intern și cu instrumentele internaționale în domeniu, inclusiv cu Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 1950. Orice stat membru poate, atunci când face notificarea prevăzută la articolul 27 alineatul (2), să declare că nu aplică primul paragraf. Această declarație poate fi retrasă în orice moment. Audierile nu pot avea loc decât dacă persoana urmărită penal consimte la aceasta. Consiliul adoptă într-un instrument juridic obligatoriu normele care pot fi necesare pentru asigurarea protecției drepturilor persoanelor urmărite penal. Articolul 11. Audierea martorilor și a experților prin teleconferință (1) În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul unui stat membru trebuie audiată ca martor sau ca expert de către autoritățile judiciare ale altui stat membru, acesta din urmă poate solicita, atunci când dreptul său intern prevede acest lucru, asistența primului stat membru pentru ca audierea să poată avea loc prin teleconferință, în conformitate cu dispozițiile alineatelor (2)-(5). (2) O audiere prin teleconferință nu poate avea loc decât dacă martorul sau expertul acceptă ca audierea să se realizeze în acest mod. (3) Statul membru solicitat consimte la audierea prin teleconferință în măsura în care recurgerea la această metodă nu este contrară principiilor fundamentale ale dreptului său. (4) Cererile de audiere prin teleconferință conțin, în afară de informațiile prevăzute la articolul 14 din Convenția europeană de asistență judiciară și la articolul 37 din Tratatul Benelux, denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care realizează audierea, precum și o indicație potrivit căreia martorul sau expertul este dispus să ia parte la audierea prin teleconferință. (5) Modalitățile practice de audiere sunt convenite de comun acord de către statele membre în cauză. Acceptând aceste modalități, statul membru solicitat se obligă: (a) să notifice martorului sau expertului respectiv ora și locul audierii; (b) să asigure identificarea martorului sau expertului; (c) să verifice dacă martorul sau expertul acceptă audierea prin teleconferință. Statul membru solicitat își poate da consimțământul sub rezerva aplicării, integrale sau parțiale, a dispozițiilor pertinente ale articolului 10 alineatele (5) și (8). Cu excepția cazului în care s-a convenit altfel, dispozițiile articolului 10 alineatul (7) se aplică mutatis mutandis.”.

1. Necesitatea introducerii prevederilor despre avizele consultative ale CSJ în Codul de procedură penală necesită examinare și motivare suplimentară, atât sub aspect obiectiv (conținutul, puterea, opozabilitatea), cât și sub aspect subiectiv (aglomerarea CSJ, tergiversarea proceselor, limitarea la o singură solicitare etc).

2. Prevederile propuse în Codul de procedură penală privind audierea la distanță a martorilor necesită examinare prin prisma concordanței cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și cu legislația comunitară.

3. Anumite prevederi ale proiectului referitoare la calitățile persoanelor care depun cauțiune în procesul penal nu sunt formulate coerent și necesită revizuire.