Prima Autori Articole adaugate de către CAPC

CAPC

514 ARTICOLE 0 COMENTARII

La Petrești: tata – consilier, mama – contabilă-șefă, fiica – secretar al consiliului local

Locuitorii ai comunei Petrești consideră că în cadrul primăriei cu pricina ar fi fost făcută o ilegalitate, care ar consta în angajarea unei persoane la o funcție publică contrar prevederilor legii. Totodată aceasta s-ar fi aflat în conflict de interese, deoarece în cadrul primăriei activează o rudă apropiată, iar membru al consiliului comunal ar fi o altă rudă apropiată. Situația este încâlcită mama, tata, fiica…

Mihail Budurin: „Am venit să fiu primar, nu s-o dau afară din serviciu pe mama”

Un glas tremurător, dar insistent ne informa la telefon: „Am citit în CUVÂNTUL că primarii din unele localități au în subordine rude apropiate, lucru ce contravine legislației. Și la Trifești primarul conduce cu mama sa, Viorica Budurin, care este perceptoare fiscală și ingineră-cadastrală, iar cumnata, Elena Garam, împarte ajutoare sociale”, ne-a spus interlocutoarea, care s-a prezentat drept Alexandra S., solicitând anonimatul pe motiv că în caz contrar ar putea avea probleme mari cu administrația satului.

 

Necunoașterea legii nu te eliberează de răspundere

Primarul comunei Ghiduleni, raionul Rezina, liberalul Liviu Ciubotaru, a ajuns în această funcție în urma alegerilor din iunie 2015. Anterior a activat în domeniul construcției și exploatării drumurilor, în calitate de mecanic-șef la SA „Drumuri-Orhei” și avea un salariu mediu de circa 9 mii de lei, cu mult mai mare decât cel pe care îl primește ca primar. Dânsul explică această alegere prin faptul că locuiește cu familia în s. Ghiduleni și a vrut să fie mai aproape de soție, copii, părinți și rude. „Nu-mi închipuiam că anume relațiile de rudenie, chiar de la începutul carierei în funcția de primar, îmi vor crea atâtea probleme”, recunoaște Liviu Ciubotaru.

Primara și-a angajat nora în funcția de contabilă-șefă

La alegerile locale din 2015 mandatul de primar al s. Scorțeni, Telenești l-a câștigat Tamara Verejanu. La scurt timp, Svetlana Ciobanu, contabila-șefă a primăriei, care de mai mult timp era în relații ostile cu noua primară, s-a concediat. În locul ei, în septembrie c., primara a angajat-o pe nora sa, Veronica Lașcu, care până atunci a fost contabilă-șefă la cariera de nisip din sat, o afacere a familiei Verejanu. Cazul a bulversat comunitatea, care de mai mulți ani este practic divizată în două tabere antagoniste.

Primarul din Bleșteni a declarat un eventual conflict de interese cu întîrziere de un an

În comuna Bleșteni din raionul Edineț primarul și-a angajat sora în calitate de directoare a Centrului comunitar pentru persoane în etate. Alesul local spune că în sat nimeni nu ar lucra cu un salariu atât de mic, de doar circa o mie de lei, de aceea și-a numit sora în această funcție. După aproape un an de la angajare, primarul s-a spovedit la Comisia Națională de Integritate.

Termenul de prescripție peste „interesele” primarului Chirtoacă

Dorin Chirtoacă, primarul mun. Chișinău a acționat în judecată Comisia Națională de Integritate. Edilul nu este de acord cu decizia colegială a instituției, care a stabilit, în luna octombrie 2015, că oficialul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Asta chiar dacă, deși considerat vinovat de membrii CNI, Dorin Chirtoacă nu a plătit nici măcar o amendă, pentru că, reprezentanții Centrului Național Anticorupție au constatat că termenul în acest caz, expirase.

 

Păcatele primarului de la Râșcani : dosar pentru acte de corupție, accident cu mașina de serviciu și licitații câștigate de nepot

Victor Bogatico, primarul orașului Râșcani, cercetat penal pentru că ar fi luat 5.000 de dolari de la un agent economic din Bălți pentru a favoriza o licitație privind vânzarea unui imobil, a revenit la serviciu după ce a fost eliberat din arest. Dosarul ar putea ajunge pe masa judecătorilor în ianuarie 2016. Tot atunci ar urma să fie examinat un alt caz, conexat la acest dosar cel în care edilul a fost învinuit că a făcut accident de circulație cu automobilul de serviciu pe care l-a folosit în scopuri personale.

Două premii într-o lună, de la primar pentru primar

Primarul orașului Sângera din municipiul Chișinău și-a fixat sieși, viceprimarului și altor angajați din primărie două premii într-o lună, chiar dacă legislația prevede că premiile conducătorilor pot fi acordate doar de către un organ deliberativ. Mihail Lari, devenit primar pentru prima dată, spune că și-a acordat premiile fără decizia Consiliului Local ”din neștiință”, iar Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat i-a cerut să anuleze cele două dispoziții. 

Codul educației l-a pus în dificultate pe edilul din Cricova

Valentin Guțan, primarul orașului Cricova din municipiul Chișinău, a fost verificat de Comisia Națională de Integritate (CNI), fiind bănuit că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Soția sa, Elena Guțan, este director al grădiniței de copii din Cricova. În timp ce membrii Comisiei au clasat acest caz, motivând că primarul nu a luat nici o decizie prin care și-ar favoriza soția, experții anticorupție spun că acesta este un eventual conflict de interese, întrucât, potrivit prevederilor noului Cod al Educației, instituțiile preșcolare sunt în subordinea autorităților publice locale.

Soțul și soția angajați ai primăriei din Meleșeni

Primarul și-a angajat soția la instituția pe care o conduce. Este vorba de Valeriu Zubcu, primarul din satul Meleșeni, raionul Călărași care a angajat-o pe soția lui, Ana Zubcu, în calitate de contabilă-șefă la primăria Meleșeni. 

Nouă luni fără declarații de avere și interese

Conform Legii privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății persoanelor cu funcții de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere, Comisia Națională de Integritate (CNI) trebuie să publice declarațiile primite pe pagina sa web în termen de 30 de zile de la primire, asigurând accesul permanent la acestea. Astăzi, suntem în data de 24 decembrie 2015 și au trecut, nu 30 ci aproape 270 de zile de când a expirat termenul-limită, iar unele declarații încă nu au fost făcute publice. Acum două zile, Fiscservinform, întreprinderea de stat care a câștigat licitația organizată de CNI pentru digitalizarea și plasarea acestor declarații a anunțat, după solicitările noastre repetate, că își asumă responsabilitatea ca până la finele anului curent, să publice integral toate declarațiile cu privire la venituri și proprietate ale funcționarilor, dar și cele de interese, dar și să corecteze omisiunile tehnice admise la plasarea declarațiilor pe site-ul CNI.

Primari cu premii acordate de ei înșiși

Doi primari din raionul Criuleni au emis dispoziții prin care și-au fixat premii de peste 2 mii de lei cu ocazia unor sărbători, chiar dacă Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar prevede că astfel de decizii pot fi luate doar de către organul deliberativ, adică de către Consiliul local. La intervenția Oficiului Teritorial Chișinău (OTC) al Cancelariei de Stat, ambele dispoziții de acordare a premiilor au fost anulate, doar că banii au rămas la primari.