CAPC
Comunicat de presă la proiectul Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (realizarea politicii fiscale, vamale și bugetare pe anul 2016)
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității proiectului Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (realizarea politicii fiscale, vamale și bugetare pe anul 2016).
Comunicat de presă la proiectul Legii privind Codul de etică și conduită a deputatului în Parlament
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității proiectului Legii privind Codul de etică și conduită a deputatului în Parlament.
La Cojușna primarul s-a „distanțat” de cumnata care îi era in subordine: a delegat atribuțiile unui coleg
Posibile conflicte de interese în cadrul Primăriei Bălți
Viceprimarul orașului Bălți, Lilia Sava, este bănuită de Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat (OTC) Bălți că s-ar afla în situație de conflict de interese, întrucât este responsabilă de domeniile învățământ, tineret și sport, iar șefa Direcției Învățământ i-ar veni drept fiică vitregă. OTC, prin semnătura șefului Octavian Mahu, a expediat o sesizare la Comisia Națională de Integritate (CNI) cu solicitarea să examineze această situație. Mahu, care este fost primar al orașului Bălți, a explicat în document că Lilia Sava se află în mariaj civil cu tatăl șefei Direcției de Învățământ, Tatiana Dubițcaia, iar ultima, la rândul său, o are în subordine pe sora sa, Nadejda Oprea, care este șefa unei grădinițe din oraș.
Promisiuni neonorate pe axa CNI-Fiscservinform
La finele anuÂlui treÂcut, ÎntreÂprinÂdeÂrea de Stat (ÎS) „FiscÂserÂvinÂform”,
cea care a obțiÂnut, în urma unei liciÂtaÂții, drepÂtul de a digiÂtaÂliza și plasa pe site-ul ComiÂsiei NațioÂnale de InteÂgriÂtate (CNI) declaÂraÂțiÂile cu priÂvire la veniÂturi și proÂpriÂeÂtate ale funcÂțioÂnaÂriÂlor proÂmiÂtea, printr-un comuÂniÂcat de presă, să remeÂdieze
„omiÂsiuÂnile tehÂnice admise la plaÂsaÂrea declaÂraÂțiÂiÂlor”, dar și să le
plaÂseze, pe toate, inteÂgral, până la finele anuÂlui treÂcut. ProÂmiÂsiuÂnea însă nu a fost onoÂrată. Astăzi, deși ne aflăm în luna apriÂlie 2016, de pe site-ul CNI lipÂsesc mai multe
declaÂraÂții ale unor funcÂțioÂnari imporÂtanți, iar unele erori din declaÂraÂții încă perÂsistă. Cele două instiÂtuÂții de stat resÂponÂsaÂbile,
CNI și FiscÂserÂvinÂform, își pasează, reciÂproc vina penÂtru situÂaÂția creÂată, dar proÂmit,
încă o dată, că omiÂsiuÂnile vor disÂpăÂrea în urmăÂtoaÂrele săpÂtămâni.
Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea și completarea Legii cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității proiectului Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.382-XIV din 06.05.1999 cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor.
Aparent conflict de interese : de facto noră, de jure persoană străină
Situația de la Primăria Scorțeni, raionul Telenești, unde primara Tamara Verejan o are
subordonată pe nora sa, a pus în dificultate Comisia Națională de Integritate. Contabila Primăriei,
Veronica Lașcu, este soția fiului primarei, deci, în condițiile legii, nu ar fi trebuit să se afle în
subordinea soacrei, întrucât intervine situație de conflict de interese. S-a aflat însă că
deși locuiesc în aceeași casă, au făcut nuntă și cununie, nora și fiul primarei nu și-au înregistrat căsnicia la Oficiul Stării
Civile. Respectiv, din punct de vedere juridic, primara și nora sa nu sunt persoane apropiate, adică
nu fac parte din categoria de persoane care cad sub incidența Legii cu privire la conflictul de interese.
Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea cu privire la comerțul interior, Codul Contravențional al RM)
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității proiectului Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea cu privire la comerțul interior, Codul Contravențional al RM).
Terenuri pentru tatăl primarului
În marÂtie 2015, cu doar
trei luni înaÂinte de expiÂraÂrea manÂdaÂtuÂlui priÂmaÂruÂlui și ConÂsiÂliÂuÂlui
comuÂnei Băcioi, conÂsiÂliÂeÂrii au luat deciÂzia de a autenÂtiÂfica drepÂtul
de proÂpriÂeÂtate asuÂpra unor loturi de pământ pe numele unor locuÂiÂtori ai
comuÂnei, dar și de a reparÂtiza patru parÂcele de teren tatăÂlui priÂmaÂruÂlui,
tot el, conÂsiÂlier comuÂnal. OfiÂciul TeriÂtoÂrial ChiÂșiÂnău a acțioÂnat în
judeÂcată ConÂsiÂliul comuÂnei Băcioi, soliÂciÂtând anuÂlaÂrea acesÂtei deciÂzii,
pe motiv că nu au fost preÂzenÂtate docuÂmente care să jusÂtiÂfice neceÂsiÂtaÂtea
acesÂtei împroÂpriÂeÂtăÂriri.
Comunicat de presă la proiectul Legii cu privire la statutul municipiului Chișinău
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității proiectului Legii cu privire la statutul municipiului Chișinău.