Republica Moldova nu are restanțe mari la capitolul reglementărilor naționale și internaționale în domeniul recuperării activelor provenite din corupție. Este una dintre concluziile Studiului „Reglementarea și procesul recuperării activelor din corupție în Moldova”, elaborat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), în parteneriat cu Instituția Privată pentru Integritate Financiară (Integral) și Liga Bancherilor din Moldova (LBM), în cadrul proiectului privind Recuperarea activelor din corupție în Moldova, susținut de Inițiativa Regională Anticorupție (RAI) și Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Crime (UNODC), finanțat de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC).
Unul dintre scopurile studiului a fost de a mediatiza legislația relevantă din domeniu și de a familiariza profesioniștii cu procedurile existente, de a releva greșelile comise și de a promova implementarea completă a tuturor mijloacelor legale de recuperare a activelor provenite din corupție.
Potrivit autorilor studiului, aplicabilitatea normelor la nivel practic nu neapărat ține de felul în care au fost formulate sau de careva carențe substanțiale. Mai degrabă, ineficiența ține de voința factorilor de decizie, de lipsa unei abordări strategice a ecosistemului de recuperare a activelor, de cooperarea deficitară între instituțiile responsabile și, nu în ultimul rând, de insuficiența profesioniștilor calificați în domeniul investigațiilor financiare.
Mai multe concluzii și recomandări, vedeți în Studiul „Reglementarea și procesul recuperării activelor din corupție în Moldova”.