Descurajăm corupția în mediul de afaceri: CAPC lansează campania „#Banicurati”

753

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției lansează campania „#Banicurati” prin care va descuraja corupția în mediul de afaceri din Republica Moldova, fenomen ce reduce competitivitatea, crește costurile operaționale și descurajează investițiile. Corupția afectează, în mod special, întreprinderile mici și mijlocii, care constituie aproximativ 98% din totalul întreprinderilor din țară. Prin urmare, e nevoie de acțiuni neîntârziate.

În cadrul campaniei, veți afla care este cea mai recentă percepție a oamenilor de afaceri privind fenomenul corupției, cum s-a schimbat aceasta din 2017 încoace, dacă mai continuă moldovenii să creadă că „fenomenul corupției este bun când ambele părți beneficiază, dar negativ atunci când beneficiază doar una”. Vom elucida împreună cele mai importante constatări ale studiului Corupția și Mediul de Afaceri: Percepțiile Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova.

Veți urmări câteva istorii de succes ale antreprenorilor de la noi care au crescut o afacere profitabilă pe principiul integrității și al toleranței zero la corupție. Vom organiza sesiuni de instruire pentru oamenii de afaceri și îi vom pregăti să facă față cu ușurință controalelor de la Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor sau Agenția Națională Transport Auto și, într-un final, sperăm să atingem scopul campaniei cu o serie de mesaje motivaționale pe care le veți vedea pe panourile stradale. Așadar, în cadrul campaniei „#Banicurati” vom informa, vom educa, vom descuraja și vom sensibiliza.

Vă invităm și pe voi să faceți parte din această campanie, promovând integritatea și descurajând corupția în afaceri. Ne adresăm, în special, antreprenorilor, controlorilor de stat, angajaților din companiile private, dar și tuturor celor care intenționează să facă afaceri corecte și prospere în țara noastră. Mulțumim partenerilor media Centrul de Investigații Jurnalistice și Ziarul de Gardă pentru că au acceptat necondiționat să se alăture inițiativei CAPC.

Campania „#Banicurati” se desfășoară în cadrul proiectului „Core support to the CAPC” implementat cu ajutorul Suediei.