Chiar dacă a fost eliberat din funcție, interesele fostului director general adjunct al AGEPI vor continua să fie verificate, la sesizarea CAPC

7

După sesizările repetate ale Centrului de analiză și prevenire a corupției (CAPC), inspectorii de integritate au pornit un control al conflictului de interese al dlui Andrei Popa în funcția de director general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI).

Acum, chiar dacă acestuia i-a expirat mandatul, în urma sesizării CAPC, interesele lui vor fi verificate în continuare de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Mai mult decât atât, atenționăm că legea îi interzice fostului demnitar să revină în compania pe care a fondat-o și a condus-o, așa cum în funcția de la AGEPI a supravegheat chiar domeniul de activitate al acesteia.

Amintim, CAPC a sesizat ANI pentru prima dată încă în ianuarie 2020 în privința conflictului de interese al demnitarului. Sesizarea semnala faptul că acesta a fost lăsat să vină într-o așa funcție chiar dacă a fondat și administrat o companie cu activitate în domeniul supravegheat de această agenție creație intelectuală. Totuși, din informația disponibilă public, nu este clar dacă demnitarul și-a declarat acest conflict de interese, așa cum îl obliga legea. Pe lângă aceasta, CAPC a semnalat și faptul că persoane care par să fie rude apropiate ale fostului director conduc compania care are activitate în domeniul controlat de agenția condusă de demnitar. Pentru încălcarea legii pe segmentul conflictului de interese, este prevăzută amendă de până la 12.000 lei, cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pentru o perioadă de la 3 luni la un an.
 

Proiectul „Litigarea strategică pentru asigurarea integrității aleșilor poporului” este implementat de CAPC cu sprijinul programului „Buna Guvernare” a Fundației Soros Moldova.

Contacte:
022 23 83 84
contact@capc.md
Lilia Ioniță, coordonator de proiect