Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) continuă seria de instruiri despre cadrul normativ și instituțional privind avertizorii de integritate. La seminarul de instruire de astăzi, care a avut loc la Comrat, au participat circa 30 de angajați ai instituțiilor de învățământ și culturale, funcționari din cadrul primăriei, dar și reprezentanți ai instituțiilor municipale. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Sensibilizarea publicului și dezvoltarea soluțiilor digitale în vederea consolidării statului de drept și a luptei anticorupție”, implementat cu sprijinul financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Președinta CAPC, Galina Bostan, a explicat participanților/participantelor noțiunea avertizorului de integritate, ce criterii trebuie să întrunească acesta și prin ce se diferențiază de un „turnător”. De asemenea, a prezentat care este esența și diferența dintre dezvăluirile interne și externe ale practicilor ilegale, dar și cum trebuie să reacționeze angajatorii la dezvăluirea unor practici ilegale de către angajați. „Din păcate, mecanismul avertizării de integritate nu este foarte popular în rândul angajaților, chiar dacă Legea privind avertizările de integritate este în vigoare din 2018. Principalul motiv ar fi lipsa de încredere în instituțiile statului și frica de răzbunare din partea angajatorului. De aceea, este foarte important să înțelegi cum funcționează acest mecanism. Totodată, trebuie să conștientizați rolul pe care îl are un avertizor de integritate în societate, nu doar din perspectiva fenomenului corupției, dar și a oricăror practici ilegale, care amenință sau prejudiciază interesul public”, a explicat Galina Bostan.
Formatorul și expertul CAPC, Radu Jigău, le-a vorbit participanților/participantelor despre asigurarea protecției avertizorilor, mecanismele de protecție a acestora și instituțiile responsabile de protecția avertizorilor. Pentru înțelege mai bine cum funcționează legea, participanții au avut de soluționat mai multe spețe ce țin de avertizările de integritate. De asemenea, aceștia au avut posibilitatea de a adresa întrebări formatorilor, pentru a elucida toate neclaritățile.
În semn de recunoștință și apreciere pentru buna colaborare și implicare în procesul de prevenire și combatere a corupției la nivel local, Primăria municipiului Comrat a oferit o diplomă Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției.
Până acum, astfel de seminare de instruire au fost organizate pentru funcționarii publici, aleșii locali și agenții economici din municipiile Cahul, Bălți și Ialoveni.