Comunicat de presă privind practica adoptării de către Parlament a derogărilor la Codul vamal, Codul fiscal și Legea cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM

7

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a efectuat
expertiza coruptibilității la:

  1. Proiectul Legii privind importul unor bunuri
  2. Proiectul Legii pentru completarea unor
    acte legislative (Legea cu privire la tariful vamal, Legea pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal)
  3. Proiectul Legii pentru modificarea și
    completarea unor acte legislative (Codul Fiscal art.347, Anexa nr.2 a Titlului IX; Codul vamal art.184’1; Legea cu privire la modul de introducere și
    scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoane fizice)
  4. Proiectul Legii privind schimbarea regimului vamal al mijloacelor de transport și înregistrarea
    acestora

În expertiză,
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a arătat că proiectele stabilesc
derogări de la regula generală și favorizează o anumită categorie de subiecți
de drept, fiind discriminați alți subiecți de drept aflați într-o situație
juridică similară

Notele informative la proiect nu conțin informații
concrete privind efectuarea expertizei juridice, economice, financiare,
ecologice, încalcîndu-se dispozițiile art. 22 din Legea privind actele
legislative nr.780-XV din 27.12.2001. Autorii nu au prezentat calculele
estimative ale taxelor care nu se vor vărsa în bugetul public național.

Proiectele de lege trebuiau să fie însoțite de expertiza ecologică, fiind
efectuată o prognozare a eventualelor consecințe ecologice cauzate de aceste
mijloacele de transport cu o vechime de exploatare mare.

Totodată,
CAPC constată că actualul Parlament a adoptat deja 4 derogări. Parlamentul de
Legislatura a XVIII  (29 iulie
2009-28 noiembrie 2010) 19 derogări. Parlamentul de Legislatura a XVI
(2005-2009) 12 derogări. Parlamentul de Legislatura XV (2001-2005) 18 derogări.

Această
expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului"Expertiza
coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative etapa
V",
care este susținut financiar de
Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare
și Cooperare Internațională.