Comunicat de presă la proiectul Legii privind regimul articolelor pirotehnice

2

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului de Lege privind regimul
articolelor pirotehnice.

 Autor al inițiativei legislative este Ministerul
Afacerilor Interne.

 Potrivit notei informative, scopul proiectului de lege
este de a stabili cadrul legal referitor la regimul articolelor pirotehnice în
Republica Moldova.

Nota informativă a proiectului de act legislativ supus
expertizei conține o argumentare suficientă a promovării proiectului, intenția
autorului fiind expusă clar și argumentat. Proiectul de lege transpune parțial
în legislația națională prevederile Directivei 2007/23/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 23 mai 2007 privind introducerea pe piață a
articolelor pirotehnice.

Din textul proiectului nu rezultă: stabilirea și promovarea expresă a unor
interese/beneficii de grup sau individuale, necorelate/contrare interesului
public general; prejudicierea intereselor (drepturilor, libertăților) anumitor
categorii de persoane sau prejudicierea interesului public.

În pofida existenței avizului Ministerului Justiției și a
Centrului Național de Armonizare a Legislației, în raportul de expertiză s-a
arătat că importanța acestui proiect de lege impune avizarea lui de către toate
instituțiile publice interesate, inclusiv Centrul Național Anticorupție.
Totodată, proiectul urma să fie supus consultărilor publice cu societatea
civilă pentru formularea recomandărilor. În final, atît avizele autorităților
publice, cît și sinteza recomandărilor recepționate trebuiau să fie anexate la
dosarul de însoțire a variantei finale a proiectului de act legislativ.

Desi proiectul reglementează activitatea de întreprinzător,
acesta nu a fost supus analizei impactului de reglementare, așa cum prevede
Legea privind principiile de bază de reglementare a activității de
întreprinzători. Nota informativă nu conține o fundamentare
economico-financiară, însă acest lucru era necesar, deoarece proiectul
presupune cheltuieli financiare majore. Implementarea legii adoptate va
necesita resurse financiare mari pentru elaborarea și implementarea sau
procurarea standardelor pentru pirotehnie, necesare întru evaluarea
conformității articolelor pirotehnice la compartimentul corespunderii
cerințelor esențiale de securitate.

Textul proiectului conține mai multe omisiuni de reglementare, precum și
prevederi neclare și confuze, care contravin altor prevederi din proiect sau
normelor statuate în actele legislative în vigoare. Sub acest aspect, unele
prevederi din proiect urmează a fi revizuite pentru a nu duce la interpretări
abuzive la implementarea acestora.

În concluziile raportului de expertiză s-a arătat că proiectul de Lege privind
regimul articolelor pirotehnice poate fi supus procedurilor de dezbatere și adoptare
în cadrul Parlamentului cu luarea în considerație a obiecțiilor și
recomandărilor formulate.

Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-558.html

Această expertiză a fost
realizată în cadrul implementării proiectului „Expertiza coruptibilității
proiectelor actelor normative și legislative”, susținut financiar de MATRA Rule
of Law and Good Governance Programme from Kingdom of the Netherlands