Centrul de Analiză și Prevenire a
Corupției a efectuat expertiza proiectului Legii privind modificarea și
completarea unor acte legislative (Legea privind produsele alimentare art.15;
Legea cu privire la publicitate art.23; ș.a.) din perspectiva drepturilor
omului.
Autor al proiectului de Lege este deputat în Parlamentul
Republicii Moldova.
Potrivit notei de fundamentare, scopul principal urmărit este
eliminarea restricției de amplasare și funcționare a unităților comerciale în
raza mică de 100 m de la o instituție de învățămînt preșcolară (gradiniță) și interzicerea folosirii imaginilor cu chipuri
de persoane minore pentru promovarea produselor din dintr-o anumită categorie.
Nota informativă a proiectului de act legislativ supus
expertizei: nu conține o argumentare suficientă a promovării proiectului; nu
conține o evaluare economico-financiară a cheltuielilor necesare pentru
implementarea proiectului de lege și nici eventualele mijloace financiare
rezultate din aplicarea proiectului de lege în eventualitatea adoptării
acestuia; nu conține o analiză a impactului de reglementare
Prin implementarea proiectului de Lege supus expertizei, în cazul adoptării
acestuia, respectarea principiului responsabilizării nu va fi asigurată, iar
respectarea principului transparenței și a principiului participării va fi
asigurată insuficient.
Proiectul de lege este compatibil cu normele constituționale, legislația
națională corelativă, jurisprudența CtEDO, respectă drepturile/libertățile
omului și este gender neutru.
Urmare a analizei detaliate a textului proiectului, în raportul de expertiză
s-a indicat asupra necesității redactării textului proiectului în concordanță
cu regulile de tehnică legislativă.
Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-676.html
Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției
Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Armonizarea
legislației cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului”,
susținut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia..