Comunicat de presă la proiectul Legii cu privire la reutilizarea informațiilor din sectorul public

5

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității
proiectului de Lege cu privire la reutilizarea informațiilor din sectorul
public.

Autor nemijlocit al proiectului Legii este  Ministerul Tehnologiilor Informaționale și
Comunicațiilor.

Reieșind din prevederile proiectului, scopul acestuia
constă în facilitarea reutilizării documentelor aflate în posesia autorităților
și instituțiilor publice pe care acestea din urmă le-au creat în cadrul
activității publice proprii și care pot fi ulterior utilizate în scopuri
comerciale sau necomerciale.

Autorul proiectului menționează condițiile care au impus
promovarea proiectului: anumite documente de politici și necesitatea racordării
cadrului legal național la prevederile Directivei 2003/98/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind reutilizarea
informațiilor din sectorul public, la cel din urmă act fiind făcute și
referințe în cuprinsul proiectului.

Autorul încearcă să analizeze principalele prevederi, locul actului în sistemul
legislației, fără, însă, o analiză fundamentală a inovațiilor legislative
propuse, a efectului social și economic al proiectului. Nota informativă nu
conține nici fundamentarea economico-financiară, nici actul de analiză a
impactului de reglementare.

Proiectul necesită o redactare esențială prin prisma
exigențelor tehnicii legislative. Cele mai esențiale obiecții în acest sens au
fost  incluse în Analiza detaliată a
prevederilor potențial coruptibile.

Mai multe prevederi din proiect țin de activitatea
autorităților și instituțiilor publice. În special, este vorba de capitolul II,
Condițiile generale de reutilizare. Anumite prevederi sunt defectuoase,
proiectul fiind lacunar în ce privește procedurile administrative aferente
reutilizării informațiilor din sectorul public.

În concluziile expertizei s-a arătat, că armonizarea
cadrului național cu reglementările comunitare presupune mai mult decît o
simplă reproducere a textului directivei, iar normele naționale trebuie să fie
suficient de clare și concrete, fapt ce va asigura implementarea legii.  În acest sens proiectul necesită o revizuire esențială.

 Raportul complet al expertizei poate fi vizualizat pe
adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-524.html

Această
expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului "Expertiza
coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative etapa V",
care  este susținut financiar de
Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare
și Cooperare Internațională.