Comunicat de presă la proiectul Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova

5

 

Autor nemijlocit al proiectului Legii este Ministerul Afacerilor Interne.

În raportul de expertiză, CAPC a constatat, că inițiativa elaborării proiectului de Lege cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova este în concordanță cu prevederile Regulamentului (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere (codul frontierelor Schengen) și Directiva 2004/82/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind obligația operatorilor de
transport de a comunica datele privind pasagerii.
Cu toate acestea, proiectul Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova conține un șir de deficiențe:
– inexistența unei analize economico-financiare, care ar indica dacă realizarea prevederilor proiectului de lege necesită sau nu cheltuieli;
– omiterea includerii în textul proiectului de lege a anumitor prevederi cuprinse în actul normativ european la care se face referință;
– proiectul promovează un interes departamental, care presupune acordarea unor competențe excesive Serviciului de Grăniceri;
– acordarea unor competențe excesive Serviciului de Grăniceri poate conduce la apariția abuzurilor, la nerespectarea legii, iar în final pot fi prejudiciate
drepturile și libertățile cetățenilor;
– lipsa listei actelor normative ce necesită a fi elaborate sau revizuite în legătură cu adoptarea actului legislativ.

În concluzie CAPC a arătat, că proiectul Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova necesită a fi perfecționat și revizuit substanțial si doar după aceasta ar putea fi supus dezbaterilor în plenul Legislativului.

Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului "Expertiza coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative etapa V", care este susținut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională.