Organizațiile
societății civile semnatare își exprimă satisfacția că în Republica Moldova
incertitudinea cu privire la legitimitatea Guvernului și a majorității
parlamentare a luat sfârșit, iar transferul de putere a avut loc fără violență.
Declarațiile noului Guvern privind fortificarea democrației, reformarea
justiției și combaterea corupției sunt deosebit de încurajatoare și sperăm mult
că acestea se vor materializa în reforme reale.
În
ultimii ani, democrația din Republica Moldova a fost în declin. Acest fapt a
fost resimțit pe deplin de către societatea civilă. Fosta guvernare a redus considerabil
implicarea societății civile veritabile în procesul decizional, a încercat
crearea unei societăți civile paralele, a sabotat eforturile noastre, a lansat
atacuri împotriva ONG-urilor incomode și chiar a încercat să limiteze
finanțarea externă a ONG-urilor. Scopul acestor acțiuni a fost discreditarea și
scindarea organizațiilor societății civile. Noi sperăm că aceste practici sunt
în trecut și că la astfel de acțiuni nu se va mai recurge niciodată.
Ne
exprimăm speranța că noua majoritate parlamentară și noul Guvern vor
intensifica colaborarea cu organizațiile societății civile. Considerăm că deținem
un nivel de expertiză care trebuie să fie valorificat în interesul cetățenilor
Republicii Moldova. Pe această cale, ne exprimăm deschiderea de a coopera cu
autoritățile noi, în domeniile noastre de expertiză. De asemenea, vom
monitoriza cu atenție politicile promovate de guvernare și vom reacționa,
inclusiv public, la orice deviere de la angajamentele asumate și standardele
democratice și de bună guvernare.
Organizațiile
semnatare de asemenea speră că noua majoritate parlamentară și noul Guvern vor
crea condițiile necesare pentru dezvoltarea societății civile din țară și vor
facilita realizarea rolului ei în societate. În acest sens, îndemnăm noile autorități
să întreprindă în principal următoarele:
a. asigurarea implementării eficiente
a Strategiei de dezvoltare a societății civile 2018-2020;
b. sporirea transparenței procesului
decizional, în special la nivelul Guvernului și Parlamentului, implicarea organizațiilor
societății civile în elaborarea principalelor documentele de politici.
Excluderea practicii defectuoase de adoptare a proiectelor de legi și altor
acte normative, inclusiv modificarea acestora, fără asigurarea consultărilor
publice cu toate părțile interesate;
c. adoptarea în lectură finală a proiectului
Legii cu privire la organizațiile necomerciale, în versiunea curentă (după
prima lectură);
d. îmbunătățirea mecanismului 2% și a
celui cu privire la filantropie și sponsorizare, în sensul înlăturării
barierelor tehnice nerezonabile și încurajării contribuabililor să susțină sectorul
neguvernamental;
e. asigurarea finanțării de stat
existente a ONG-urilor în bază de transparență și condiții egale;
f. detalierea cadrului legal cu
privire la antreprenoriatul social și cumpărarea serviciilor sociale;
g. clarificarea procedurii privind
contractarea de către autoritățile publice a serviciilor prestate de ONG-uri;
h. investigarea obiectivă a
atacurilor nefondate îndreptate împotriva organizațiilor societății civile, în
vederea sancționării făptuitorilor și prevenirii unor fapte similare;
i. Încurajarea și susținerea ONG-urilor în
vederea promovării și apărării valorilor democratice în regiunea
transnistreană, precum și elaborarea unor mecanisme de protecție al
apărătorilor drepturilor omului de pe ambele maluri ale Nistrului.
Organizațiile semnatare:
1. Amnesty
International Moldova
2. Asociația
de reabilitare a invalizilor din RM (ARIM)
3. A.O. Eco-Răzeni
4. Asociația
Internațională a Păstrătorilor râului Nistru „Eco-Tiras”
5. Asociația
Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova (BPW Moldova)
6. Asociația
Obștească BIOS
7. Asociația pentru Guvernare Eficientă și
Responsabilă (AGER)
8. Asociația Presei Independente (API)
9. Asociația
Promo-LEX
10. Centrul
de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC)
11. Centrul
de Drept al Femeilor
12. Centrul de Informații GENDERDOC-M
13. Centrul
de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO)
14. Centrul
pentru Jurnalism Independent (CJI)
15. Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ)
16. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
17. Centrul
International La Strada Moldova
18. Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate
(Centrul PAS)
19. Comunitatea
Watchdog.md
20. Consiliul
Național al Tineretului din Moldova (CNTM)
21. CPR Moldova
22. Expert-Grup
23. Fundația pentru Dezvoltare
24. Institutul
de Politici Publice (IPP)
25. Institutul pentru Politici și Reforme Europene
(IPRE)
26. Piligrim-Demo
27. REC Moldova
28. RCTV
Memoria
29. Terra-1530
30. Uniunea Organizațiilor Invalizilor din
Republica Moldova UOI RM