Primarul de la Lipcani a semnat 14 contracte cu întreprinderea la care era președinte al Consiliului acționarilor

5

Evghenii Dumenco, primarul orașului Lipcani, raionul Briceni, a semnat din 2008 până în 2015 14 contracte de achiziție privind reparația drumurilor, în valoare de circa 430.000 de lei, cu S.A. Coloana Mobilă Mecanizată de Drumuri nr.8, întreprindere la care este acționar și președinte al Consiliului acționarilor. Sesizați de Centrul Național Anticorupție, membrii Comisiei Naționale de Integritate au constatat că edilul a admis un conflict de interese pe care nu l-a declarat și soluționat, dar nu au putut să-l tragă la răspundere pentru că tot CNA a invocat expirarea termenului de prescripție de trei luni.

Această publicație a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susținerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția EED.