Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului de Lege cu privire la minimul
de existență.
Autor nemijlocit al proiectului de Lege este Ministerul
Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Potrivit notei de
fundamentare, proiectul de lege reglementează garanțiile minime de stat privind
veniturile populației, care vor fi utilizate la evaluarea generală a nivelului
de trai al populației, argumentează necesitatea de modificare a mărimilor
salariului minim și a pensiei minime de vârsta în scopul stabilirii bazei
juridice privind modul de calculare și utilizare a indicatorului privind
minimul de existență în promovarea politicilor sociale ale statului.
Proiectul legii determină noțiunea, componența și modalitatea de calcul a
mărimii valorice a minimului de existență, precum și domeniul de aplicare a
acestui indicator. Se propune ca minimul de existență să fie utilizat la
evaluarea generală a nivelului de trai al populației și pentru argumentarea
modificării cuantumului salariului și al pensiei minime de vârsta, a venitului
lunar minim garantat al familiei, burselor, indemnizațiilor, compensațiilor,
reglementate prin actele legislative respective. Astfel, minimul de existență
se va determina în medie, lunar, per persoană, sub aspect teritorial și
diferențiat după grupurile socio-demografice ale populației (copii, populație
aptă de muncă, persoane peste limita vârstei de pensionare). Mărimea minimului
de existență se va calcula trimestrial prin metoda normativ-statistică, de
către Biroul Național de Statistică, prin însumarea mărimii valorice a coșului
alimentar, a cheltuielilor pentru procurarea mărfurilor industriale și
achitarea serviciilor, precum și a mărimilor primelor și contribuțiilor
obligatorii.
În opinia CAPC,
argumentarea proiectului este insuficientă în partea ce ține de condițiile ce
au impus elaborarea proiectului, nivelul compatibilității proiectului cu
reglementările corespondente ale instrumentelor de bază europene în domeniu,
fundamentarea economico-financiară, analiza impactului de reglementare, etc.
În raportul de expertiză, CAPC a arătat că prevederile proiectului de lege
sînt concurente cu unele prevederi ale legislației (concurența normelor de
drept fiind un factor al coruptibilității), fiind admisa o necorespundere cu
exigențele enunțate în Legea fundamentala a statului, Legea privind sistemul
bugetar și procesul bugetar, Legea privind principiile de bază de reglementare
a activității de întreprinzător, Legea privind actele legislative, etc.;
În concluziile raportului s-a menționat că implementarea proiectului legii va
pune în pericol siguranța bugetară și capacitatea de plată a Guvernului, iar
problemele, în realitate, nu vor fi soluționate, deoarece utilizarea minimului
de existență se va face reieșind din posibilitățile financiare ale statului,
reducînd, practic, la zero eficiența adoptării proiectului de lege.
Raportul complet al
expertizei poate fi vizualizat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-503.html
Această expertiză a fost realizată în
cadrul implementării proiectului "Expertiza coruptibilității proiectelor
actelor normative și legislative etapa V", care este susținut
financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză
pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională.