Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului de Lege pentru modificarea și
completarea unor acte legislative (Legea cu privire la antreprenoriat și
întreprinderi art.7/1, 10; Legea taxei de stat art.6; ș.a.)
Autor nemijlocit al proiectului Legii este Ministerul Finanțelor.
Potrivit notei de
fundamentare proiectul de lege conține propuneri de modificare și completare a
unor acte legislative, care rezultă din politicile fiscale, vamale și bugetare
pe anul 2012, bazate pe prevederile Programului de activitate al Guvernului pe
anii 2011-2014 „Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare”,
Programului de stabilizare și relansare economică pe anii 2009-2011, Planului
de acțiuni în vederea realizării Memorandumului privind Politicile Economice și
Financiare aferent misiunii Fondului Monetar Internațional, Acordului de Liber
Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu Uniunea Europeană, altor programe și
strategii naționale, acestea urmărind scopul armonizării legislației naționale
privind impozitarea la acquis-ul comunitar, sporirii veniturilor la buget și
simplificării administrării fiscale, consolidării și eficientizării utilizării
resurselor financiare publice, relaxării agenților economici sub aspectul
relansării activității lor, reducerii presiunii fiscale a contribuabililor, îmbunătățirii
nivelului de trai al populației, cît și diminuării proporțiilor de evaziune
fiscală și vamală.
Cu toate acestea nota informativă:
- nu include decît o trecere sumară în revistă a principalelor
amendamente de ordin fiscal și vamal din proiectul legii; - nu conține o evaluare economico-financiară a proiectului. Lipsa
argumentării economico-financiare detaliate privind implementarea
proiectului, nu poate fi explicată, deoarece se propune un proiect de lege
care reglementează sistemul impozitelor și taxelor generale de stat și
locale, pe de o parte și este promovat de către o autoritate care deține
toate competențele și abilitățile necesare pentru evaluarea costurilor
implementării proiectului de lege, pe de altă parte.
În raportul de
expertiză s-a arătat că proiectul de lege abundă în norme de trimitere și de
blanchetă, fiind diminuat esențial efortul legislativ. Autorii proiectului
urmau să nominalizeze toate actele legislative, astfel încît să fie excluse
căutarea, contrapunerea și identificarea de către destinatarii legii
(contribuabili – persoane fizice și juridice) a legislației și normelor
pertinente.
Această expertiză a fost realizată în
cadrul implementării proiectului "Expertiza coruptibilității proiectelor
actelor normative și legislative etapa V", care este susținut
financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză
pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională.