Comunicat de presă la proiectul Legii cinematografiei

4

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului Legii cinematografiei.

Autor nemijlocit al proiectului Legii este un grup de deputați
în Parlament.

Argumentarea proiectului este insuficientă. Autorul nu
face o analiză fundamentală a condițiilor care au impus elaborarea proiectului,
eventualul efect social-economic. Nu se fac referințe la standarde
internaționale. Deși implementarea proiectului va necesita cheltuieli, Nota
informativă nu conține o fundamentare economico-financiară. Lipsește analiza
impactului de reglementare.

Textul proiectului nu permite evaluarea potențialelor
beneficii pentru entitățile specializate în domeniul cinematografiei, dacă
acestea vor fi corelate interesului public, precum și dacă potențialul de
prejudiciere a intereselor anumitor categorii de persoane este corespunzător
interesului general.

Adoptarea reglementărilor importante, inclusiv în ce privește
finanțarea, este delegată Guvernului. Proiectul conține multiple norme de
blanchetă, fără ca acestea să fie ghidate de lege prin principii, condiții,
criterii, fapt care în sine este contrar interesului public.

Proiectul necesită o redactarea esențială în ce privește
formularea lingvistică. Mai multe formulări conținute în proiect nu sînt
suficient de clare și concise, iar exprimările nu întotdeauna întrunesc
rigorile tehnicii legislative, ale limbajului juridic. Proiectul necesită
redactare și în ce privește regulile de ortografie și punctuație.

Proiectul necesită revizuire esențială, în special, în
sensul depășirii factorilor de coruptibilitate identificați. Atenție sporită
urmează a fi oferită multiplelor norme de blanchetă, în special, clarificării
statutului Centrului Naționala al Cinematografiei, Arhivei Naționale de Film și
Registrului Cinematografic.

Raportul complet al expertizei poate fi vizualizat pe
adresa:https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-536.html  

Această
expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului "Expertiza
coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative etapa V",
care  este susținut financiar de
Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare
și Cooperare Internațională.