Comunicat de presă la proiectul de Lege pentru completarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea corupției

8


Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza proiectului de
 Lege
pentru completarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea corupției.

 

Autor al proiectului este Ministerul Justiției.

 

Potrivit
notei informative, proiectul a fost elaborat în scopul asigurării și apărării
drepturilor și libertăților persoanei, intereselor publice, securității
naționale și înlăturarea consecințelor actelor de corupție. Proiectul a fost
elaborat în vederea realizării pct. 207 din Planul de acțiuni a Guvernului
pentru anul 2014, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.164 din 05.03.2014.

 

În pofida
exigențelor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind
actele legislative, nota informativă nu conține o justificare suficientă a
promovării proiectului, nefiind relevate: condițiile ce au impus elaborarea
proiectului; o analiză fundamentală a prevederilor, a locului acestora în
sistemul legislației, a eventualului efect al realizării proiectului;
referințele la standarde internaționale în domeniu și nivelul compatibilității
proiectului de act legislativ cu reglementările în cauză.

 

Potrivit
raportului de expertiză, unele prevederi ale proiectului sînt concurente cu
alte prevederi ale legislației, inclusiv cu cele conținute în Legea cu privire
la prevenirea și combaterea corupției. Totodată, unele formulări din proiect nu
sînt suficient de clare și concise, exprimările neîntrunind rigorile tehnicii
legislative și ale limbajului juridic. În consecință, proiectul necesită a fi
redactat, inclusiv în partea ce ține de ortografie și punctuație.


În același timp, în raportul de expertiză au fost identificate mai multe
elemente de coruptibilitatea (și alte riscuri), care se referă la: determinarea
competenței după formula "este în drept", "poate" ș.a.;
concurența normelor de drept; confundarea / dublarea tipurilor de răspundere
juridică pentru aceeași încălcare; introducerea termenilor noi care nu au o
definiție în legislație sau în proiect; formulare ambiguă care admite
interpretări abuzive; lacune de drept; lipsa/ambiguitatea procedurilor
administrative; nerespectarea exigențelor tehnicii legislative; norme de
trimitere.

 

Raportul complet poate fi
accesat pe a
dresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-604.html 

 

 

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției

 

 

Această expertiză
a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Expertiza
coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative”, susținut
financiar de MATRA Rule of Law and Good Governance Programme from Kingdom of
the Netherlands.