Proiecte implementate Expertiza coruptibilitatii - etapa 5 Rapoarte de expertiză
Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului este desfăşurată de CAPC în cadrul Proiectului „Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.

25 Ianuarie 2010

RAPORT DE EXPERTIZĂ

la proiectul legii pentru modificarea Legii nr.243-XV din 08.07.2004 privind asigurarea subvenţionată( a riscurilor de producţie în agricultură( (art.21)

(înregistrat în Parlament cu numărul 2115.2009 din 28 Decembrie 2009)

În temeiul Concepţiei de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr.373-XVI din 29 decembrie 2005, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei prezintă raportul de expertiză a coruptibilităţii proiectului legii pentru modificarea Legii nr.243-XV din 08.07.2004 privind asigurarea subvenţionată( a riscurilor de producţie în agricultură( (art.21).



Evaluarea generală


1. Autor al iniţiativei legislative este Guvernul RM, autor nemijlocit - Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ceea ce corespunde art. 73 din Constituţie şi art. 44 din Regulamentul Parlamentului.


2. Categoria actului legislativ propus este lege organică, ceea ce corespunde art.72 din Constituţie şi art. 6-11, 27, 35 şi 39 din Legea privind actele legislative, nr.780-XV din 27.12.2001.


3. Scopul promovării proiectului În lipsa unei note informative care ar însoţii proiectul actului legislativ supus expertizei este greu de determinat care este scopul promovării proiectului actului legislativ în cauză. Însă, din analiza modificărilor propuse şi a scopului Legii nr. 243-XV din 08.07.2004 privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură, se poate constata că scopul proiectului este de a modifica termenul de subvenţionare a primelor de asigurare.



Fundamentarea proiectului

4. Nota informativă a proiectului de act legislativ supus expertizei nu este plasată pe site-ul Parlamentului.

Considerăm că în acest fel Parlamentul nu respectă principiul transparenţei procesului legislativ şi principiile de cooperare cu societatea civilă.


5. Respectarea termenului de cooperare cu societatea civilă Proiectul de lege a fost plasat pe pagina web a Parlamentului, acordînd posibilitate exponenţilor societăţii civile să se expună asupra proiectului de lege în cauză, acesta fiind examinat în procedură legislativă obişnuită.


6. Suficienţa argumentării. Fundamentarea proiectului de act legislativ nu a fost efectuată în conformitate cu articolul 20 al Legii nr. 780/2001 sau cel puţin nota informativă la proiect nu a fost publicată pe pagina web al Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, nu este clar care sunt motivele ce l-au determinat pe autorul proiectului să propună modificarea alin.4 art. 21 din Legea 243/2004. Totodată, lipsesc detalii referitor la efectul social, economic şi de altă natură, precum şi lipseşte fundamentarea economico-financiară etc.


7. Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale. Proiectul actului legislativ nu conţine careva referiri la legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale.


8. Fundamentarea economico-financiară. Fundamentarea economico-financiară lipseşte fapt ce nu poate fi explicat, deoarece prin adoptarea modificărilor propuse statul va suporta noi cheltuieli financiare. Potrivit lit. d) a art.20 din Legea 780/2001 privind actele legislative, nota informativă trebuie să conţină informaţii privind „fundamentarea economico-financiară în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare şi de altă natură”. Potrivit art.47 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează fundamentarea economico-financiară.


9. Analiza impactului de reglementare a proiectului. Analiza impactului de reglementare lipseşte, fapt care nu poate fi explicat, deoarece se propune un proiect de lege ce va modifica termenul de subvenţionare a primelor de asigurare. Astfel analiza de impact al acestuia asupra asigurării respectării drepturilor şi intereselor întreprinzătorilor şi ale statului este obligatorie.



Evaluarea de fond a coruptibilităţii


10. Stabilirea şi promovarea unor interese/beneficii. Din textul proiectului nu rezultă stabilirea şi promovarea expresă a unor interese/beneficii de grup sau individuale, necorelate/contrare interesului public general.


11. Prejudicii aduse prin aplicarea actului. Din textul proiectului şi aplicarea ulterioară a acestuia nu rezultă expres prejudicierea intereselor (drepturilor, libertăţilor) anumitor categorii de persoane sau prejudicierea interesului public.


12. Compatibilitatea proiectului cu prevederile legislaţiei naţionale. Prevederile proiectului nu sînt concurente cu alte prevederi ale legislaţiei.


13. Formularea lingvistică a prevederilor proiectului. Formulările conţinute în proiect sînt suficient de clare şi concise, exprimările întrunind rigorile tehnicii legislative, ale limbajului juridic, respectă regulile de ortografie şi punctuaţie.


14. Reglementarea activităţii autorităţilor publice. Proiectul nu stabileşte atribuţii ale autorităţilor publice, nici proceduri administrative noi sau alte chestiuni vizînd activitatea acestora.




Concluzii

Considerăm că proiectul nu poate fi adoptat de către legislativ în redactia înaintată în parlament, chiar şi dacă nu favorizează acte de corupţie. Proiectul în cauză necesită a fi corelat cu actele legislative în vigoare, în special cu prevederile art. 19, 20 şi 22 ale Legii nr. 780/2001 precum şi trebuie însoţit de o notă informativă pentru a fi explicată opţiunea autorului referitor la modificarea termenului de subvenţionare a primelor de asigurare.



Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei