Proiecte implementate Expertiza coruptibilitatii - etapa 5 Rapoarte de expertiză
Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului este desfăşurată de CAPC în cadrul Proiectului „Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.

15 Iulie 2008

RAPORT DE EXPERTIZĂ

la proiectul Legii pentru modificarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare

(înregistrat în Parlament cu numărul 2079.2008 din 20 Iunie 2008)

În temeiul Concepţiei de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr.373-XVI din 29 decembrie 2005, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei prezintă raportul de expertiză a coruptibilităţii proiectului Legii pentru modificarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare.



Evaluarea generală


1. Autor al iniţiativei legislative este un grup de deputaţi în Parlament, ceea ce corespunde art. 73 din Constituţie şi art. 44 din Regulamentul Parlamentului.


2. Categoria actului legislativ propus este lege organică, ceea ce corespunde art.72 din Constituţie şi art. 6-11, 27, 35 şi 39 din Legea privind actele legislative, nr.780-XV din 27.12.2001.


3. Scopul promovării proiectului Proiectul de lege propus urmăreşte modificare şi completarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare a Republicii Moldova nr. 259-XV din 15.07.2004 (art.76-80, 83-85, 87, 134, 157), în vederea eficientizării modalităţii de administrare a ştiinţei şi inovării. Astfel, potrivit autorilor notei informative de însoţire a proiectului, "Implementarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova pe parcursul a circa 4 ani, de rînd cu avantajele oferite de noua legislaţie şi soldate cu revitalizarea sferei ştiinţei şi inovării, au evidenţiat şi unele propuneri de optimizare a sistemului de administrare a sferei ştiinţei şi inovării în Republica Moldova".



Fundamentarea proiectului

4. Nota informativă a proiectului de act legislativ supus expertizei este plasată pe site-ul Parlamentului.

Considerăm că în acest fel Parlamentul respectă principiul transparenţei procesului legislativ şi principiile de cooperare cu societatea civilă.


5. Respectarea termenului de cooperare cu societatea civilă


6. Suficienţa argumentării. În general, considerăm argumentarea prezentată în nota informativă de însoţire a proiectului suficientă, serioasă şi valabilă. Autorii descriu elementele noi care vor fi introduse prin promovarea proiectului (vezi secţiunea 5.1 de mai jos), însă, la compararea proiectului cu cele indicate în nota informativă se constată anumite inexactităţi şi neclarităţi (vezi secţiunea 5.2 de mai jos).

5.1. Elementele noi ale proiectului. Autorii notei informative evidenţiază elementele noi care vor fi introduse prin promovarea proiectului, şi anume:
"a) optimizarea secţiilor de ştiinţe prin modificarea componenţei şi micşorarea numărului secţiilor de la 6 la 3;

b) optimizarea managementului ştiinţei şi inovării prin:
- lichidarea verigii intermediare în administrare, între conducerea Academiei de Ştiinţe şi secţiile de ştiinţe, prin punerea în sarcină a conducerii secţiilor de către vicepreşedinţii Academiei de Ştiinţe;
- micşorarea numărului membrilor Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică de la 17 la 15;

c) completarea corpului academic cu savanţi tineri prin:
- limitarea numărului total de membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe pînă la 105 persoane în vîrstă de pînă la 70 ani;
- admiterea doctorilor habilitaţi la concursul pentru funcţiile de conducere ale Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică şi ale secţiilor de ştiinţe;

d) sporirea eficienţei activităţii şi responsabilităţii membrilor titulari şi membrilor corespondenţi faţă de comunitatea ştiinţifică şi stat prin:
- instituirea trecerii la statutul de membru de onoare în cazul pierderii cetăţeniei Republicii Moldova şi legăturii cu comunitatea ştiinţifică din ţară;
- majorarea sporului pentru titlul de membru titular, membru corespondent, grad ştiinţific, titlu ştiinţific şi titlu ştiinţifico-didactic în cuantum:
- membru titular - 3000 lei;
- membru corespondent - 1500 lei;
- doctor habilitat, profesor universitar, profesor cercetător - 700 lei;
- doctor, conferenţiar universitar, conferenţiar cercetător - 300 lei."

5.2. Inexactităţile şi neclarităţile notei informative. În argumentarea prezentată există anumite inexactităţi şi neclarităţi. Astfel, nota informativă menţionează despre majorarea sporului pentru titlul de membru corespondent în cuantum de 1500 de lei, pe cînd în punctul 3 al Articolului I al proiectului se propune substituirea cuantumului stabilit actual pentru această categorie de 1000 de lei cu suma de 2000 de lei, deci nu 1500 prevăzute în nota informativă.

Neclarităţi există şi în legătură cu motivele din care beneficiile pentru anumite categorii se măresc cu 100% (pentru membrii titulari - de la 1500 la 3000 de lei, pentru membrii corespondenţi - de la 1000 la 2000 de lei), iar pentru alte categorii beneficiul sporeşte doar cu 50% (doctor, conferenţiar universitar, conferenţiar cercetător - de la 200 la 300 de lei) sau chiar cu 40% (doctor habilitat, profesor universitar, profesor cercetător - de la 500 la 700 de lei). Considerăm că pentru o abordare atît de discriminatorie era necesară o justificare.


7. Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale. Potrivit lit. c) a articolului 20 al Legii 780/2001privind actele legislative, nota informativă trebuie să includă referinţe la reglementările corespondente ale legislaţiei comunitare şi nivelul compatibilităţii proiectului de act legislativ cu reglementările în cauză.

Cu toate acestea, asemenea referinţe nu se conţin nici în textul proiectului, nici în nota informativă. Autorii notei informative menţionează doar că pentru a implementa efectiv modificările şi completările propuse la Codul cu privire la ştiinţă şi inovare este necesar, printre alte măsuri, şi "desemnarea direcţiilor prioritare de cercetare pentru anii 2009-2012, racordate la obiectivele Uniunii Europene şi celor stabilite în Planul Naţional de Dezvoltare."


8. Fundamentarea economico-financiară. Potrivit lit. d) a art.20 din Legea 780/2001 privind actele legislative, nota informativă trebuie să conţină informaţii privind „fundamentarea economico-financiară în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare şi de altă natură”. Potrivit art.47 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, În cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează fundamentarea economico-financiară.

Nota informativă conţine o asemenea fundamentarea. Astfel, autorii notei informative menţionează: "Implementarea proiectului de lege în cauză nu necesită mijloace financiare suplimentare celor prevăzute de buget, deoarece mijloacele solicitate pentru majorarea indemnizaţiilor vor fi acoperite din contul limitării numărului de membri corespondenţi şi membri titulari ai Academiei de Ştiinţe, trecerii unor membri titulari în rîndul celor de onoare, reducerii statelor de personal din Secţiile de ştiinţe."

Considerăm că fundamentarea economico-financiară prezentată urma să prezinte calcule matematice exacte cu privire la numărul actual al membri corespondenţi şi membri titulari ai Academiei de Ştiinţe, precum şi numărul membrilor din statele de personal ai secţiilor de ştiinţă care urmează a fi reduşi şi economiile care s-ar crearea în rezultatul acestei modificări, pe de o parte, precum şi numărul beneficiarilor actuali de indemnizaţii şi sporuri, sumele actuale totale ale acestor cheltuieli şi sumele cu care urmează să se mărească acestea. Doar o analiză a acestor cifre ar fi de natură să convingă de faptul afirmat de autorii notei informative, precum că implementarea proiectului nu va atrage mijloace financiare suplimentare.



Evaluarea de fond a coruptibilităţii


9. Stabilirea şi promovarea unor interese/beneficii. Proiectul urmăreşte crearea unor beneficii pentru deţinătorii de titluri şi grade ştiinţifice, prin:

* mărirea (dublarea) indemnizaţiilor lunare viagere stabilite pentru membrii titulari (de la 1000 la 2000 de lei) şi membrii corespondenţi ai Academiei de Ştiinţă (de la 1500 la 3000 de lei);
* mărirea sporului la salariu pentru următoarele categorii de cercetători ştiinţifici: doctor habilitat, profesor universitar, profesor cercetător - de la 500 la 700 de lei; doctor, conferenţiar universitar, conferenţiar cercetător - de la 200 la 300 de lei.

Considerăm că promovarea unor asemenea interese respectă criteriul interesului public, deşi modalitatea de mărire a acestor cuantumuri trezeşti anumite nedumeriri, în legătură cu abordarea discriminatorie a acestor categorii (a se vedea secţiunea 5.2 de mai sus).


10. Prejudicii aduse prin aplicarea actului. Din textul proiectului şi aplicarea ulterioară a acestuia nu rezultă expres prejudicierea intereselor (drepturilor, libertăţilor) anumitor categorii de persoane sau prejudicierea interesului public.


11. Compatibilitatea proiectului cu prevederile legislaţiei naţionale. Prevederile proiectului nu sînt concurente cu alte prevederi ale legislaţiei.


12. Formularea lingvistică a prevederilor proiectului. Formulările conţinute în proiect sînt suficient de clare şi concise, exprimările întrunind rigorile tehnicii legislative, ale Limbajului juridic, respectă regulile de ortografie şi punctuaţie.


13. Reglementarea activităţii autorităţilor publice. Proiectul propune modificări referitoare la organizarea internă a Academiei de Ştiinţe şi în general modificări ce ţin de optimizarea managementului ştiinţei în Republica Moldova. În general, aceste modificări nu sînt susceptibile de a genera riscuri de coruptibilitate la implementare.




Concluzii

În concluzie, considerăm că proiectul nu este afectat de norme coruptibile, excepţie făcînd doar stabilirea discriminatorie a modalităţii de mărire a beneficiilor pentru diferite categorii de beneficiari.



Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei