Proiecte implementate Expertiza coruptibilitatii - etapa 5 Rapoarte de expertiză
Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului este desfăşurată de CAPC în cadrul Proiectului „Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.

16 Februarie 2007

RAPORT DE EXPERTIZĂ

la proiectul Legii pentru modificarea Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică

(înregistrat în Parlament cu numărul 390 din 30 Ianuarie 2007)

În temeiul Concepţiei de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr.373-XVI din 29 decembrie 2005, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei prezintă raportul de expertiză a coruptibilităţii proiectului Legii pentru modificarea Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică .



Evaluarea generală


1. Autor al iniţiativei legislative este Guvernul RM, autor nemijlocit - Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ceea ce corespunde art. 73 din Constituţie şi art. 44 din Regulamentul Parlamentului.


2. Categoria actului legislativ propus este lege organică, ceea ce corespunde art.72 din Constituţie şi art. 6-11, 27, 35 şi 39 din Legea privind actele legislative, nr.780-XV din 27.12.2001.


3. Scopul promovării proiectului Deşi proiectul actului legislativ supus expertizei nu este însoţit de o notă informativă, care să justifice scopul promovării, din analiza acestuia se poate constata încercarea de a exclude unele garanţii care urmau să certifice/garanteze securitatea ecologică a produselor agricole, garanţiile respective urmînd să fie coroborate şi de prevederile Nomenclatorului mărfurilor Republicii Moldova (subalineatul cinci, alin. (2) al art.12 din Legea 115-XVI din 09.06.2005).



Fundamentarea proiectului

4. Nota informativă a proiectului de act legislativ supus expertizei nu este plasată pe site-ul Parlamentului.

Considerăm că în acest fel Parlamentul nu respectă principiul transparenţei procesului legislativ şi principiile de cooperare cu societatea civilă.


5. Respectarea termenului de cooperare cu societatea civilă


6. Suficienţa argumentării. În lipsa notei informative este dificil de a evalua suficienţa argumentării proiectului supus expertizei.


7. Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale. Asemenea referinţe nu se conţin în textul proiectului.


8. Fundamentarea economico-financiară. În lipsa notei informative, este dificil de a determina faptul dacă în procesul de promovare a proiectului s-a făcut o fundamentare financiar-economică a proiectului. Potrivit lit. d) a art.20 din Legea 780/2001 privind actele legislative, nota informativă trebuie să conţină informaţii privind „fundamentarea economico-financiară în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare şi de altă natură”. Potrivit art.47 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, În cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează fundamentarea economico-financiară.



Evaluarea de fond a coruptibilităţii


9. Stabilirea şi promovarea unor interese/beneficii. Din textul proiectului nu rezultă stabilirea şi promovarea expresă a unor interese/beneficii de grup sau individuale, necorelate/contrare interesului public general.


10. Prejudicii aduse prin aplicarea actului. Din textul proiectului şi aplicarea ulterioară a acestuia nu rezultă expres prejudicierea intereselor (drepturilor, libertăţilor) anumitor categorii de persoane sau prejudicierea interesului public.


11. Compatibilitatea proiectului cu prevederile legislaţiei naţionale. Prevederile proiectului nu sînt concurente cu alte prevederi ale legislaţiei.


12. Formularea lingvistică a prevederilor proiectului. Formulările conţinute în proiect sînt suficient de clare şi concise, exprimările întrunind rigorile tehnicii legislative, ale limbajului juridic, respectă regulile de ortografie şi punctuaţie.


13. Reglementarea activităţii autorităţilor publice. Proiectul nu stabileşte atribuţii ale autorităţilor publice, nici proceduri administrative noi sau alte chestiuni vizînd activitatea acestora.


14. Analiza detaliată a prevederilor potenţial coruptibile.


Nr. Articol Text Obiecţia Elemente de coruptibilitate şi alte riscuri Recomandarea

1

Articol unic

Textul integral

Remarcăm că din clauza de adoptare a proiectului lipseşte temeiul legal de adoptare a actului legislativ, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 27 alin (2) din Legea nr. 780-XV din 27.12.2001 privind actele legislative.

Cu referire la respectarea condiţiilor de modificare şi completare a Legii nr.115-XVI din 09.06.2005 cu privire la producţia agroalimentara ecologica, considerăm că textul proiectului actului normativ expertizat trebuie de completat cu un articol nou cu următorul conţinut "La articolul 8 alin. (3) devine, respectiv, alin. (2)". Această specificare este necesară deoarece articolul 8 din Legea 115 - XVI din 09.06.2005 are trei alineate, şi excluderea unuia dintre acestea determină o renumerotare a lor.

De altfel, proiectul prevede excluderea unor garanţii care urmau să certifice/garanteze securitatea ecologică a produselor agricole, garanţiile respective urmînd să fie coroborate şi de prevederile Nomenclatorului mărfurilor Republicii Moldova (subalineatul cinci, alin. (2) al art.12 din Legea 115-XVI din 09.06.2005). În cazul în care, proiectul supus expertizei propune excluderea prevederii respective din art.12 al Legii nr.115-XVI, poate fi dedus faptul că fie la momentul elaborării Legii nr.115-XVI nu au fost întreprinse toate investigaţiile preparatorii necesare pentru argumentarea prezenţei prevederii în cauză, fie norma tranzitorie nu a fost executată de Guvern în termenele stabilite de Lege.

Coruptibilitate
Lipsa unor termene concrete
Exigenţe de tehnică legislativă

Revizuirea actului normativ expertizat.





Concluzii

În temeiul celor enunţate mai sus, considerăm că proiectul supus expertizei va putea fi adoptat doar cu condiţia argumentării şi justificării adecvate a necesităţii operării modificărilor respective.



Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei