Prin democraţie înţeleg că ea îi conferă celui mai slab dintre noi aceleaşi şanse ca şi celui mai puternic. Mahatma Gandhi

Sesizări repetate din partea CAPC privind verificarea averilor și intereselor a 12 demnitari din justiție, Parlament și administrația locală

Marți, 15 septembrie 2020 - Actuali și foști judecători, procurori, deputați, precum și primari și președinți de raion au ajuns în vizorul ANI în temeiul sesizărilor CAPC, care a solicitat verificarea declarațiilor de avere și interese și sesizarea organelor de urmărire penală sau fiscale.

Așa cum, însă, rezultatele procedurilor de control inițiate în baza  sesizărilor depuse de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) în privința a 12 demnitari încă nu sunt cunoscute, în septembrie 2020, a devenit necesară sesizarea repetată a Autorității Naționale de Integritate (ANI). 

Astfel, au fost solicitate amănunte despre rezultatele controlului  privind interesele unui fost director al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), așa cum acesta avea și calitatea de fondator al unei companii de succes în domeniul corelat funcției lui - creație intelectuală. Bineînțeles, acesta ar fi fost în măsură să influențeze afacerea pe care a fondat-o, ceea ce contravine legii. Este de menționat că ANI a fost sesizată atunci când acesta era încă în funcție. 

Alți demnitari cu privire la care inspectorii de integritate au fost sesizați repetat este un conducător al Procuraturii Generale și un fost  conducător al Procuraturii municipale a Chișinăului, membrii ai Parlamentului cu neclarități în venituri și afaceri,  dar și un fost vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție cu casă de 7 milioane lei.

Potrivit legii, ANI are la dispoziție 30 de zile pentru ca să ofere răspunsuri și să vină cu soluții despre inițierea procedurii de control în privința  demnitarilor care se fac vinovați de averi și interese pe care le-au ținut ascunse până acum, dar cu privire la care CAPC s-a angajat să le aducă în atenția acestei autorități republicane.

Activitatea respectivă a fost desfășurată în cadrul Proiectului ”Litigarea strategică pentru asigurarea integrității aleșilor poporului”, implementat de CAPC cu sprijinul Departamentului Buna guvernare al Fundației Soros Moldova.

 

Contacte:
022 23 83 84
contact@capc.md
Lilia Ioniță, coordonator de proiect