De regula, peste democratiile infantile, pe langa plaga saraciei si coruptiei, mai vine si ciuma nationalismului. Valeriu Butulesc

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a sesizat ANI privind problemele de integritate a doi demnitari

Luni, 10 februarie 2020 – Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a solicitat oficial ca Autoritatea Națională de Integritate (ANI) să verifice averile Președintelui Curții Constituționale și ale unei acuzatoare de stat, care a devenit celebră prin indicarea în declarația de avere a costului vădit subestimat al unuia din cele 9 automobile pe care le-a deținut – 1000 lei pentru un Hyunday Tucson.

Președinte al Curții Constituționale cu trecut de pensionar de lux în Parlament și slăbiciune pentru Lexus-uri

Potrivit investigațiilor mediatice, Președintele Curții Constituționale, deși din 1976 a lucrat doar la stat, acesta locuiește în casă de milioane, iar copiii săi au mai multe companii chiar de la vârsta de 18 ani. După ce s-a ales cu un nou mandat în Parlament, acesta a investit sute de mii de lei în alte două apartamente, decât cel care deja îl avea și a început să folosească și un Lexus de 10.000 EUR. Pe lângă acestea, un coleg din Parlament îl acuzase că deținea un restaurant și mai multe terenuri de tenis amplasate pe teritoriul Stadionului Republican și acesta ar fi fost motivul pentru care Președintele Igor Dodon nu-și dă acordul pentru ca Ambasada SUA să cumpere acolo teren pentru construcția noului sediu. Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că demnitarul a fost foarte darnic cu partidele politice: a donat circa 350.000 lei Partidului Comuniștilor și Partidului Socialiștilor, în decursul a trei ani, inclusiv pentru campania de promovare la postul de Președinte a lui Igor Dodon. Iar în unul din acești ani, a donat unui partid o sumă aproape de pensie pentru un an întreg (!).

Plus la aceasta, demnitarul are declarații de avere depuse cu incoerențe – chiar dacă erau depuse în același an – cu automobile și apartamente lipsă, ceea ce face complicată analizarea acestora. Mai important, însă, este faptul că atunci când persoanele publice își ascund averile și nu le declară public, legea prevede pedepse, inclusiv confiscarea averii.

Doamna procuror cu Hyundai de doar 1.000 lei, a avut în ultimii ani, de fapt, 9 automobile (!) 

Acuzatoarea de stat din Procuratura municipiului Chișinău, care a devenit recent celebră pentru că a declarat un preț vădit eronat al automobilului său de model Hyunday Tucson – 1000 lei, deși în saloane acesta poate fi cumpărat cu minim 300.000 lei, ar putea avea și alte probleme de integritate. Astfel, o examinare rapidă a declarațiilor ei de avere pentru 2014-2018 dă în vileag un număr de 9 automobile declarate, din venituri neclare: Mercedes 208D, Mercedes B200, Mercedes Smart, Lexus RX300, BYD F3, Toyota Corolla, BMW X5, Dacia Sandero, Hyunday Tucson.

De asemenea, familia acuzatoarei de stat mai deține un apartament și trei terenuri de construcție. Totuși, veniturile oficiale ale familiei ei sunt mult mai mici decât aceste bunuri, iar în opinia CAPC acesta este un motiv ca ANI să pornească un control și să o dea pe mâna justiției.

Proiectul „Litigarea strategică pentru asigurarea integrității aleșilor poporului” este implementat de CAPC cu sprijinul programului „Buna Guvernare” al Fundației Soros Moldova.

 

Contacte:       

022 23 83 84

contact@capc.md

Lilia Ioniță, coordonator de proiect