Democraţia nu este o deducţie matematică dovedită o dată pentru totdeauna. Democraţia este doar o credinţă susţinută fervent, un angajament care este testat iar şi iar în furnalul arzător al istoriei. Jack Kemp

Cunoști un caz de corupere a alegătorilor în aceste alegeri locale?

DACĂ CUNOȘTI UN CAZ DE CORUPERE A ALEGĂTORILOR 

ÎN CADRUL ALEGERILOR LOCALE DIN 20 OCTOMBRIE,

SPUNE-NE NOUĂ ȘI VOM SESIZA PROCURATURA!
NU-I LĂSA SĂ-ȚI CUMPERE VOTUL!


Coruperea alegătorilor este o încălcare de lege, care se pedepsește cu amendă de până la 42 500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

Legea penală interzice ca în alegeri – candidatul sau altcineva – să te „încurajeze” să votezi pentru cineva, ori chiar să stai acasă, prin astfel de mijloace precum:

a)     Bani;

b)    Bunuri (dar și băuturi alcoolice, produse din tutun ori produse alimentare);

c)     Servicii; ori

d)    Alte foloase.

Ai observat astfel de cazuri? – Informează juriștii CAPC, iar noi vom sesiza Procuratura.

Mai exact, pentru ca să ajuţi ca făptuitorii să nu scape de răspundere, te  îndemnăm să ne dai detalii despre:

  1. faptele de corupere (cum și ce a fost oferit: bani, produse, alte servicii);  
  2. ora, data și localitatea în care  a avut loc cazul de cumpărare a votului;
  3. persoanele care au oferit cadouri (inclusiv, să specificați partidul care-l reprezintă);
  4. martori care pot confirma, inclusiv despre persoanele care au primit cadouri.

Ce trebuie să faci? –­­ Pentru mai multe şanse ca persoanele vinovate să fie pedepsite, te încurajăm să înregistrezi audio/foto/video faptele de corupere și bunurile oferite

Apoi, te rugăm să ne trimiţi înregistrările pe adresa noastră – contact@capc.md – sau pe pagina noastră de Facebook­ – https://www.facebook.com/capcmd/, fie la numărul de telefon – 022 23 83 84.

 

Îți garantăm respectarea confidențialității. 

Tu semnalezi, noi sesizăm!


Notă: Legea, însă, le permite candidaţilor şi echipei lor să le ofere alegătorilor anumite obiecte, care poartă simbolul sau numele lor, dar care nu costă mai mult de 100 lei: afişe, pliante, cărţi poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, cutii de chibrituri, insigne, ecusoane, CD-uri, DVD-uri, suporturi de stocare USB, fanioane, steaguri, cărţi, pungi, tricouri, chipiuri, eşarfe sau  fulare.



Mai multe la subiect