Democratia este vesnic umana, iar vesnicia intotdeauna presupune un anumit volum de potential tineresc. Thomas Mann

Apel Public: Lansarea Forumului pentru Protecția Consumatorilor în Siguranța Alimentelor

 

Vă aducem la cunoștință că Fundaţia Est – Europeană (FEE), cu suportul Uniunii Europene, realizează Programul ”Armonizarea politicilor în domeniul sanitar și fito-sanitar din Republica Moldova cu cele din Uniunea Europeană”, finanțat de Guvernul Suediei și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei. Prin intermediul acestui Program a fost creată, în baza organizațiilor neguvernamentale, rețeaua de 3 Centre de Asistență a Consumatorilor, localizate în Chişinău, Cahul şi Bălţi. Scopul acestora este de a informa, consulta și acorda asistență juridică primară în ce priveşte drepturile de consumator și siguranţa alimentară a acestora. La fel, Centrele informează autorităţile competente despre depistatea cazurilor ce încalcă grav drepturile consumatorilor sau pun în pericol sănătatea acestora. Unul din obiectivele Pogramului este crearea unei alianțe benevole de ONG-uri, ce activează în diverse domenii, care va avea misiunea de consolidare şi coordonare a eforturilor societății civile în domeniul siguranței alimentare a consumatorilor în Republica Moldova, prin desfășurarea acțiunilor de advocacy, prin participarea la dialogul cu autoritățile publice și prin monitorizarea armonizării legislației privind siguranța alimentară și protecția consumatorilor la politicile Uniunii Europene. În contextul dat, facem un apel public către toate ONG-urile interesate de a adera la Forumul pentru Protecția Consumatorilor în Siguranța Alimentelor, ce reprezintă o uniune (platformă) neinsituţionalizată, neformală, neguvernamentală, apolitică, non-profit, ce își propune ca scop influenţarea politicilor publice din domeniul agroalimentar, sanitar, fito-sanitar și protecției consumatorilor, prin identificarea problemelor şi propunerea de soluţii pentru remedierea acestora. Scopul acestor eforturi este edificarea unui mediu sigur de viață, care să garanteze siguranța alimentară a consumatorilor în Republica Moldova. Lansarea oficială a Forumului este preconizată în cadrul unui eveniment public la începutul lunii septembrie, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele Studiului privind calitatea apei potabile livrate consumatorilor în toate orașele (municipiile) din Republica Moldova. În speranţa unui răspuns afirmativ și unei viitoare colaborări, Ne folosim de această ocazie pentru a Vă asigura de înalta noastră consideraţiune. Dacă aveți nevoie de clarificări și/sau explicații suplimentare, nu ezitați să ne contactați: mun. Chișinău, str. Sfatul Țării 27, bir.06, tel. 069173834, email: viorel.capc@gmail.com Semnatarii apelului: Fundaţia Est – Europeană (FEE) Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) Centrul Regional de Asistență și Informare a ONG CONTACT- Cahul (CRAION CONTACT- Cahul) Clinica Juridică Universitară Bălți