Implemented projects Corruption proofing - stage 5 Expertise reports
Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului este desfăşurată de CAPC în cadrul Proiectului „Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.

23 Iulie 2007

RAPORT DE EXPERTIZĂ

la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă (art.6, 13)

(înregistrat în Parlament cu numărul 2521 din 03 Iulie 2007)

În temeiul Concepţiei de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr.373-XVI din 29 decembrie 2005, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei prezintă raportul de expertiză a coruptibilităţii proiectului Legii pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă (art.6, 13).



Evaluarea generală


1. Autor al iniţiativei legislative este Guvernul RM, autor nemijlocit - Ministerul Mediului, ceea ce corespunde art. 73 din Constituţie şi art. 44 din Regulamentul Parlamentului.


2. Categoria actului legislativ propus este lege ordinară, ceea ce corespunde art.72 din Constituţie şi art. 6-11, 27, 35 şi 39 din Legea privind actele legislative, nr.780-XV din 27.12.2001.


3. Scopul promovării proiectului Din nota informativă la proiectul expertizat se poate constata intenţia de a opera modificări la art. 6 din Legea 440/1995 pentru a face o claritate în ce priveşte zonele de protecţie în raport cu clasificarea obiectelor acvatice prevăzută de art. 5 din aceiaşi lege. De asemenea din cuprinsul notei informative rezultă intenţia promovării unor reglementări care, în opinia autorilor, vor contribui la creşterea economică a ţării.



Fundamentarea proiectului

4. Nota informativă a proiectului de act legislativ supus expertizei este plasată pe site-ul Parlamentului.

Considerăm că în acest fel Parlamentul respectă principiul transparenţei procesului legislativ şi principiile de cooperare cu societatea civilă.


5. Respectarea termenului de cooperare cu societatea civilă


6. Suficienţa argumentării. Nota informativă la proiect conţine o serie de argumente şi supoziţii în sprijinul ideilor ce stau la baza proiectului, dar nu conţine informaţii privind efectuarea expertizei juridice economice, financiare, ştiinţifice, ecologice şi de alt gen. Astfel, trebuie să constatăm faptul că se încalcă dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 780/2001.

În special trebuie să accentuăm faptul că în urma adoptării modificărilor propuse se micşorează considerabil zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor si bazinelor de apa, precum şi se va oferi posibilitatea de aplicare a pesticidelor pe fîşii cu o lăţime de 300 metri de la muchia taluzului riveran al albiei, amplasarea fermelor şi complexelor zootehnice etc. Prin urmare, pentru promovarea unui asemenea proiect, implementarea căruia, va avea consecinţe directe şi negative asupra mediului înconjurător expertiza ecologică este obligatorie, deoarece are menirea de a contribui la:

a) coordonarea proiectului cu legislaţia ecologică în vigoare;
b) asigurarea ocrotirii sănătăţii omului şi protecţia mediului înconjurător;
c) prognozarea consecinţelor ecologice.


7. Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale. Asemenea referinţe nu se conţin în textul proiectului şi nici în nota informativă.


8. Fundamentarea economico-financiară. Fundamentarea financiar-economică nu este făcută.
Potrivit lit. d) a art.20 din Legea 780/2001 privind actele legislative, nota informativă trebuie să conţină informaţii privind „fundamentarea economico-financiară în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare şi de altă natură”. Potrivit art.47 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, În cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează fundamentarea economico-financiară.



Evaluarea de fond a coruptibilităţii


9. Stabilirea şi promovarea unor interese/beneficii. Nu a fost depistată promovarea directă a intereselor/beneficiilor unor categorii de persoane atît fizice cît şi juridice, cu toate că unele expresii din nota informativă creează impresia că se încearcă promovarea intereselor unor grupuri de persoane (agenţi economici) care tind să desfăşoare activităţi economice în imediata apropiere a rîurilor si bazinelor de apă.


10. Prejudicii aduse prin aplicarea actului. Proiectul poate aduce prejudicii societăţii şi anume protecţiei mediului înconjurător, care constituie o prioritate şi o preocupare naţională, care vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii pe viitor. Totodată, prin adoptarea şi implementarea ulterioară ale prevederilor proiectului în cauză se va încălca dreptul fiecărui cetăţean la un mediu înconjurător sănătos consfinţit de art. 37 din Constituţia R. Moldova.


11. Compatibilitatea proiectului cu prevederile legislaţiei naţionale. Proiectul contravine prevederilor art. 37 din Constituţia R. Moldova, care statuează dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos.


12. Formularea lingvistică a prevederilor proiectului. Formulările conţinute în proiect sînt suficient de clare şi concise, exprimările întrunind rigorile tehnicii legislative, ale limbajului juridic, respectă regulile de ortografie şi punctuaţie.


13. Reglementarea activităţii autorităţilor publice. Proiectul nu stabileşte atribuţii ale autorităţilor publice, nici proceduri administrative noi sau alte chestiuni vizînd activitatea acestora.


14. Analiza detaliată a prevederilor potenţial coruptibile.


Nr. Articol Text Obiecţia Elemente de coruptibilitate şi alte riscuri Recomandarea

1

Art. 6

Textul integral

Potrivit modificărilor propuse se vor micşora considerabil zonele şi fîşiile de protecţie. Astfel, dacă, potrivit prevederilor legii, la ziua de azi zona de protecţie pentru rîuleţe şi rîuri mici, rîuri mijlocii, rîuri mari este de cel puţin 500 de metri iar pentru rîurile Nistru, Prut şi Dunăre constituie cel puţin 1000 metri, conform modificărilor acestea se vor micşora de trei ori.

Coruptibilitate
Stabilirea unor norme nejustificate

Propunem de a păstra redacţia actuală a articolului 6 din Legea 440/1995.

2

Art.13

de apăfără coordonarea în scris cu autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător şi autoritatea centrală pentru sănătate, efectuată în baza avizului pozitiv al expertizei ecologice de stat şi, după caz, evaluării impactului asupra mediului înconjurător al proiectelor:"

Modificarea propusă va permite autorităţii publice să acorde persoanelor interesate permisiunea de amplasare a fermelor şi complexelor zootehnice; să aplice pesticide pe fîşii cu o lăţime de 300 metri de la muchia taluzului riveran al albiei etc., fără a avea careva mecanisme de contestare, control a deciziilor şi acţiunilor autorităţilor publice.
De asemenea sintagma de apăşi după caz..." este una coruptibilă ce poate favoriza săvîrşirea de către funcţionarii publici a actelor de corupţie. Coruptibilitatea se manifestă prin faptul că autorul lasă la aprecierea funcţionarului de a alege care sunt situaţiile în care este necesară evaluarea impactului asupra mediului înconjurător.

Coruptibilitate
Atribuţii care admit derogări şi interpretări abuzive
Determinarea competenţei după formula "este în drept", "poate" ş.a.

Propunem de a concretiza expres care sînt cazurile în care trebuie să se prezinte evaluarea impactului asupra mediului înconjurător al proiectelor.





Concluzii

Considerăm că proiectul Legii nu poate fi adoptat în redacţia propusă Parlamentului spre adoptare fiindcă favorizează acte de corupţie. Totodată, proiectul în cauză necesită a fi corelat cu actele legislative în vigoare în special cu prevederile art. 20, 22 al Legii nr. 780/2001 şi art. 20 din Legea nr. 1347/09.10.1997 .



Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei