Implemented projects Corruption proofing - stage 5 Expertise reports
Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului este desfăşurată de CAPC în cadrul Proiectului „Expertiza vulnerabilității proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.

18 Iulie 2007

RAPORT DE EXPERTIZĂ

la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii metrologiei

(înregistrat în Parlament cu numărul 2400 din 25 Iunie 2007)

În temeiul Concepţiei de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr.373-XVI din 29 decembrie 2005, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei prezintă raportul de expertiză a coruptibilităţii proiectului Legii pentru modificarea şi completarea Legii metrologiei.



Evaluarea generală


1. Autor al iniţiativei legislative este Guvernul RM, autor nemijlocit - Ministerul Economiei , ceea ce corespunde art. 73 din Constituţie şi art. 44 din Regulamentul Parlamentului.


2. Categoria actului legislativ propus este lege organică, ceea ce nu corespunde art.72 din Constituţie şi art. 6-11, 27, 35 şi 39 din Legea privind actele legislative, nr.780-XV din 27.12.2001. Categoria actului legislativ propus este lege organică ceea ce nu corespunde art.72 din Constituţie, deoarece se propune modificarea unei legi care nu este atribuită la categoria legilor organice, dar este atribuită la categoria legilor ordinare. Totodată şi legea propusă pentru modificare este o lege ordinară şi nu organică. Conform art.35 alin.(3) al Legii privind actele legislative, actul legislativ de modificare sau completare are, de regulă, o forţă juridică egală cu a actului ale cărui dispoziţii le modifică sau le completează.


3. Scopul promovării proiectului Din nota informativă ce însoţeşte proiectul actului legislativ supus expertizei rezultă că scopul promovării este asigurarea uniformităţii, exactităţii şi legalităţii măsurărilor în Republica Moldova, întru realizarea atît a prevederilor Programului Naţional de implementare a Planului de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, cît şi a prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 859 din 31.07.06 cu privire la aprobarea Concepţiei infrastructurii calităţii în Republica Moldova, conform necesităţilor de transpunere în legislaţia Republicii Moldova a cerinţelor directivelor europene precum şi Legii metrologiei D1 E:2004 a Organizaţiei Internaţionale a Metrologiei Legale (OIML).



Fundamentarea proiectului

4. Nota informativă a proiectului de act legislativ supus expertizei este plasată pe site-ul Parlamentului.

Considerăm că în acest fel Parlamentul respectă principiul transparenţei procesului legislativ şi principiile de cooperare cu societatea civilă.


5. Respectarea termenului de cooperare cu societatea civilă


6. Suficienţa argumentării. Nota informativă la proiect conţine o serie de argumente şi supoziţii în sprijinul ideilor ce stau la baza proiectului, dar nu conţine informaţii despre eventualele cheltuieli necesare pentru implementarea prevederilor propuse.


7. Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale. Asemenea referinţe nu se conţin în textul proiectului.


8. Fundamentarea economico-financiară. Fundamentarea financiar-economică lipseşte, deşi implementarea proiectului va determina cheltuieli bugetare. Prin urmare, considerăm necesară stabilirea sursei de finanţare a activităţilor preconizate de proiect, fapt care va contribui la o estimare clară a costurilor implementării proiectului şi va facilita procesul de aplicare.
Potrivit lit. d) a art.20 din Legea 780/2001 privind actele legislative, nota informativă trebuie să conţină informaţii privind „fundamentarea economico-financiară în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare şi de altă natură”. Potrivit art.47 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, În cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează fundamentarea economico-financiară.



Evaluarea de fond a coruptibilităţii


9. Stabilirea şi promovarea unor interese/beneficii. Din textul proiectului nu rezultă stabilirea şi promovarea expresă a unor interese/beneficii de grup sau individuale, necorelate/contrare interesului public general.


10. Prejudicii aduse prin aplicarea actului. Din textul proiectului şi aplicarea ulterioară a acestuia nu rezultă expres prejudicierea intereselor (drepturilor, libertăţilor) anumitor categorii de persoane sau prejudicierea interesului public.


11. Compatibilitatea proiectului cu prevederile legislaţiei naţionale. Prevederile proiectului nu sînt concurente cu alte prevederi ale legislaţiei.


12. Formularea lingvistică a prevederilor proiectului. general, textul proiectului este întocmit corect din punctul de vedere al normelor lingvistice. În acelaşi timp, considerăm că proiectul în cauză contravine prevederilor art. 19 ale Legii privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001, ţinînd cont de faptul că textul proiectului este expus într-un limbaj inaccesibil pentru subiecţii interesaţi, iar noţiunile nu sînt clar definite. Drept exemplu al deficienţelor şi inexactităţilor atestate pot servi următoarele definiţii ale "metrologiei legale", "trasabilitate" etc. expuse în art. 11 .al proiectului.
Un alt exemplu ar fi definiţia noţiunii de "verificare metrologică periodică" ce reprezintă verificarea metrologică a unui mijloc de măsurare, efectuată periodic, la intervale de timp specificate. Însă în tot proiectul actului normativ nu se specifică care sunt acele intervale de timp şi unde ele sunt specificate.


13. Reglementarea activităţii autorităţilor publice. Proiectul reglementează activitatea autorităţi publice din domeniu, însă această reglementare este una vagă şi imperfectă. De asemenea, în proiectul propus spre expertizare nu sunt prevăzute careva responsabilităţi ale autorităţii publice din domeniu. Anumite drepturi şi responsabilităţi se conţin doar cu referire la inspectorii de stat, (art. 18) dar care, de altfel, este o normă de trimitere. Considerăm că o asemenea lege trebuie să conţină şi prevederi exprese privind drepturile şi responsabilităţile altor categorii de funcţionari din domeniu.


14. Analiza detaliată a prevederilor potenţial coruptibile.


Nr. Articol Text Obiecţia Elemente de coruptibilitate şi alte riscuri Recomandarea

1

Art. 1/2, art. 2 şi 3

Textul integral

Proiectul de lege este confuz în ceea ce priveşte Sistemul Naţional de Metrologie. Prin lege, ar trebui să fie clar şi univoc stabilit statutul juridic, atribuţiile şi responsabilităţile fiecăreia din componentele structurii, nelăsând acest lucru la discreţia Guvernului sau, chiar, unei autorităţi indefinite la moment. Spre exemplu nu este clar ce reprezintă Sistemul Naţional de Etaloane care este statutul juridic şi competenţa acestuia. La fel nu este clar statutul juridic şi competenţa Consiliului Tehnic Naţional de Metrologie, cum va fi format acest consiliu şi după ce criterii, precum şi cine va adopta şi elabora regulamentul Consiliului. De altfel, această infrastructură pare prea neclară şi sofisticată.

Coruptibilitate
Lipsa/ambiguitatea procedurilor administrative
Formulare ambiguă care admite interpretări abuzive

De a revizui infrastructura naţională de metrologie şi de a reglementa mai detaliat atribuţiile organelor ce fac parte din cadrul sistemului.

2

Art. 3 alin. 1

Asigurarea elaborării şi aprobarea reglementărilor tehnice aplicabile domeniului de metrologie, care stabilesc cerinţe obligatorii referitoare la mijloacele de măsurare, materialele de referinţă, măsurări, produsele preambalate, controlul metrologic legal, se efectuează de Autoritatea centrală de metrologie.

Prevederea în cauză este o normă de blanchetă, deoarece lăsînd reglementarea detaliată a raporturilor din domeniu în competenţa Autorităţii centrale de metrologie, legiuitorul provoacă autoritatea centrală de metrologie să-şi creeze condiţii "comode" de funcţionare, cel mai frecvent, în detrimentul intereselor cetăţenilor. Acest element este coruptibil nu prin natura sa, dar prin faptul că contribuie la apariţia unor elemente nemijlocit coruptibile (spre exemplu: lărgirea atribuţiilor discreţionare, stabilirea aleatorie a unor termene pentru prestarea serviciilor, cerinţe exagerate pentru realizarea unor drepturi etc.).

Coruptibilitate
Norme de blanchetă

În acest context, considerăm că este necesar de a separa dreptul de elaborare şi dreptul de aprobare atribuind aceste competenţe diferitor autorităţi, permiţînd astfel efectuarea unui control mai eficient a elaborării şi aplicării unei norme.

3

Art. 12 alin. 2

Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal specifică măsurările din domeniile de interes public, menţionate la art.11 alin.(1) al prezentei legi, categoriile şi sortimentele de mijloace de măsurare utilizate în aceste măsurări, modalităţile de control metrologic, aplicabile fiecărui sortiment, precum şi intervalul maxim admis între două verificări metrologice succesive. Lista nominalizată se aprobă de către Autoritatea centrală de metrologie şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Prevederea în cauză este o normă de blanchetă, deoarece lăsînd reglementarea detaliată a raporturilor din domeniu în competenţa Autorităţii centrale de metrologie, legiuitorul provoacă autoritatea centrală de metrologie să-şi creeze condiţii "comode" de funcţionare, cel mai frecvent, în detrimentul intereselor cetăţenilor. Acest element este coruptibil nu prin natura sa, dar prin faptul că contribuie la apariţia unor elemente nemijlocit coruptibile (spre exemplu: lărgirea atribuţiilor discreţionare, stabilirea aleatorie a unor termene pentru prestarea serviciilor, cerinţe exagerate pentru realizarea unor drepturi etc.).

Coruptibilitate
Norme de blanchetă

Considerăm că este necesar de a separa dreptul de elaborare şi dreptul de aprobare atribuind acestea diferitor autorităţi, permiţînd astfel efectuarea unui control mai eficient a elaborării şi aplicării unei norme.

4

Art. 12 alin 4

Decizia privind aprobarea de model a mijloacelor de măsurare şi includerea lor în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare permise spre utilizare în Republica Moldova se emite de către Organismul Naţional de Metrologie, cu eliberarea certificatului de aprobare de model.

Prevederile menţionate poartă un caracter general astfel, nefiind stabilit cu claritate care este procedura de adoptare a deciziei, termenul condiţiile, motivele de refuz etc. În opinia noastră, astfel de prevederi pot crea situaţii de coruptibilitate, deoarece permit funcţionarilor să adopte decizii care pot majora riscul comiteri unor acte de corupţie sau actele emise de către autorităţile respective vor promova şi proteja interesele unor grupuri de persoane.

Coruptibilitate
Lipsa/ambiguitatea procedurilor administrative
Lipsa / insuficienţa mecanismelor de supraveghere şi control (ierarhic, intern, public)

Propunem de a desfăşura această normă şi de a stabili expres procedura de adoptare a deciziei în cauză.

5

Art. 18 alin.2

Pentru neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu, pentru depăşirea împuternicirilor, pentru divulgarea secretului de stat sau secretului comercial şi pentru alte încălcări inspectorii de stat poartă răspundere în conformitate cu legislaţia".

Această prevedere este o normă de trimitere deoarece nu stabileşte expres care este răspunderea inspectorilor de stat dar face doar trimitere la legislaţia în vigoare.

Coruptibilitate
Norme de trimitere
Lipsa responsabilităţii clare autorităţilor (funcţionarilor) pentru încălcarea prevederilor din proiect

Propunem de a stabili expres în baza căror norme se va naşte răspunderea şi care va fi forma răspunderii, penală, administrativă, civilă etc.





Concluzii

Considerăm că proiectul Legii nu poate fi adoptat în redacţia în care a fost propus Parlamentului spre aprobare şi necesită a fi corelat cu actele legislative în vigoare şi eliminate toate normele care pot favoriza acte de corupţie din partea autorităţii publice.



Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei