De regula, peste democratiile infantile, pe langa plaga saraciei si coruptiei, mai vine si ciuma nationalismului. Valeriu Butulesc

Gălăgie multă fără niciun rost

Acum aproape un an, Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a sesizat Comisia Naţională de Integritate privind eventuala încălcare a regimului juridic al conflictului de interese de către primarul comunei Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina, Iacob Frunză. Potrivit autorilor sesizării, primarul o angajase în funcţia de specialistă în problemele reglementării regimului funciar la primăria pe care o conduce pe cumnata sa Galina Frunză, astfel încălcând prevederile Legii nr. 16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese.

 

Citeşte mai mult la : http://www.cuvintul.md/article/6430/  

 

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia EED.